Homepage  / Vedete

Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, moment romantic la “Totul e permis”

Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, moment romantic la “Totul e permis”

de Redactia Tvmania

Pentru că se apropie Ziua îndrăgostiților, una dintre probele pe care concurenții celor două echipe le au de trecut duminică, 9 februarie, la “Totul e permis”, este cea intitulată “Agață și fugi”.

De agățat sunt niște inimoare, de pe o frânghie pe alta. Cei care trebuie să le agațe sunt, evident, concurenții care, în pereche, au de dus inima cu pricina dintr-un loc într-altul, ținând-o lipită de buze. Așa se face că, alunecându-le inima de pe buze, Doru Todoruț, de la Deepcentral, o sărută accidental pe Tania Popa, iar Connect-R e cât pe ce să-și lipească buzele de ale Alinei Pușcaș.

Prezentatorul Cosmin Seleși nu rezistă tentației și, la finalul probei, o invită pe Alina Pușcaș – partenera sa de prezentare de la „Te cunosc de undeva!”, show-ul care va reîncepe în curând, la Antena 1 – să țină amândoi o inimioară, cu buzele. “Hai să faci și cu mine, te rog! Te rog eu frumos! Te rog, Pușcaș!”

Ce-i face Alina Pușcaș lui Cosmin Seleși de îl determină pe acesta să exclame, la sfârșitul momentului lor romantic: “E nebună!!!”, aflați duminică, 9 februarie, de la ora 20.30, la ultima ediție a acestui sezon a show-ului “Totul e permis”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton