Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Ce face acum Alp Navruz, Cenk din serialul „Ține-mă de mână!”. Actorul turc o ia pe urmele lui Tom Cruise

de Anda Dincă,

Alp Navruz, protagonistul serialului „Ține-mă de mână!” de la Happy Channel, în care face pereche cu Alina Boz („Păzește-mă de mine!”), este foarte popular în Turcia. Revistele se bat să-l pună pe copertă, iar campaniile publicitare curg din toate părțile. Actorul are și o iubită superbă, pe actrița Ayça Ayşin Turan – noi o știm din „Meryem” și „Numele meu e Riza”. 

Alp Navruz și Ayça Ayşin Turan  s-au îndrăgostit pe platourile serialului „Ada Masalı” („Poveste de pe insulă”), o comedie romantică, ale cărei filmări au avut loc anul trecut. 

„Am început cu o relație frumoasă de prietenie și apoi am început ceva mai mult. Relația noastră merge bine și suntem fericiți”, a mărturisit Alp Navruz ziariștilor turci atunci cand a confirmat relația. 

Când au puțin timp liber, cei doi actori superbi obișnuiesc să călătorească, cea mai recentă vacanță a lor fiind pe litoralul turcesc. Serialul „Ada Masalı” a fost difuzat de postul turcesc Star TV în 2021 și a avut audiențe mari și numeroși fani

Alp Navruz s-a săturat de comedii romantice

Alp a stat cam mult departe de platouri, așa că se simte pregătit pentru un nou proiect, dar nu vrea sa accepte orice ofertă. În ultimele luni, actorul în vârstă de 32 de ani ani a citit mai multe scenarii ale unor seriale și a spus clar că nu își dorește să revină pe micile ecrane tot într-o comedie romantică, ci într-o producție dramatică. 

Anul trecut au existat zvonuri că Alp va apărea într-un serial Paramount+, „Turkish Detective”, însă, în cele din urmă a fost ales ca protagonist alt actor, Murat Seven. 

Pe urmele lui Tom Cruise

Conform unei celebre jurnaliste de media din Turcia, Alp ar fi în negocieri cu cei de la compania Gold Film pentru rolul principal dintr-un serial dramatic original, „Hur”. Acesta va fi plasat în lumea piloților militari ai armatei turce, iar fiecare episod va urmări câte o misiune diferită. 

Serialul „Hur”, inspirat de celebrul film „Top Gun”, cu Tom Cruise, este în pregătire de doi ani, scrie presa locală. Dar acum scenariul este gata, „Hur” se află deja în faza de pre-producție și realizatorii sunt în negocieri pentru completarea distribuției. Dar marele favorit pentru rolul principal este Alp Navruz.

Filmările pentru „Hur” vor începe vara aceasta în orașul Eskişehir. Scenariul va fi scris de Süleyman Çobanoğlu, cel care și-a pus amprenta asupra serialului „Savaşçı” („Luptătorii”), difuzat cu mare succes de Fox Turcia în perioada 2017-2021. Serialul va fi lansat la toamnă, cel puțin acesta este planul momentan, pentru noua platformă online a televiziunii naționale din Turcia, TRT Dijital.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Îl așteptăm și la Kanal D

Pe Alp Navruz l-am mai văzut pe micile noastre ecrane și în „Fiicele doamnei Fazilet”, iar la un moment dat îl vom vedea și la postul Kanal D, care a cumpărat o producție de-a sa din 2020-2021, „Zümrüdüanka”. 

Având titlul internațional „The Phoenix”, serialul îi are în rolurile principale pe Alp Navruz și Ceren Yilmaz.

Aceștia îi joacă pe Serhat și Zumrut, doi tineri care se iubesc în secret în ciuda faptului că ea e o fată simplă, crescută într-o familie obișnuită, iar el este moștenitorul unei familii bogate. Serialul a fost cumpărat în România de Kanal D, din informațiile distribuitorului internațional, dar când anume va fi difuzat de post, nu se știe.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te