Pornind de la aceeaşi idee ca „Love Building” (2013), continuarea foloseşte vechii şi noii cursanţi (printre care se numără şi Alexandru Ciucu) ai şcolii de actorie a lui Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol (actoriedefilm.ro) pentru a spune altă poveste. A doua ediţie a taberei de reparat relaţii mută desfăşurarea acţiunii la Bran (filmările au avut loc în complexul în care Bucur s-a însurat şi şi-a botezat fetiţa).
Terapeuţii Silviu (Dragoş Bucur, care are constant cele mai spumoase replici ale scenariului), Valentin (Dorian Boguţă) şi Cristian (Alexandru Papadopol) înoată printr-o mare de probleme de cuplu: mitomanie, o nuntă băgată cu forţa pe gât, un cuplu care ar face sex (dar nu poate) şi altul care ar face sex (dar nu vrea)… E complicat şi în vieţile lor personale: Silviu se iubeşte instabil cu o fostă cursantă; Cristian are o surpriză de proporţii de la Nora (Nora Cupcencu); Valentin e cu gândul la un singur lucru – să se culce cu una dintre cursantele din acest an.
Scenariul e mai serios ca cel de anul trecut şi se simte bugetul mult mai mare. Are destule glumiţe cât să te facă să zâmbeşti, destule momente de sinceritate dureroasă cât să te ţină interesat de soarta personajelor şi apariţia lui Ben Cross este delicioasă – la propriu şi la figurat.
Pelicula intră în cinematografele din întreaga ţară pe 26 decembrie.