Homepage  / Seriale / Seriale americane

Am aflat actrițele care le vor interpreta pe „Fetițele Powerpuff”

Am aflat actrițele care le vor interpreta pe „Fetițele Powerpuff”

de Redactia Tvmania

După cum TVmania a mai scris deja, serialul animat „Fetițele Powerpuff”, în original „The Powerpuff Girls” (1998-2005), va fi adaptat în varianta cu actori.

Acum, producătorii de la CW au anunțat numele celor trei actrițe, care le vor interpreta pe Blossom, Bubbles și Buttercup, și au dat și câteva amănunte despre personalitățile noilor „fetițe Powerpuff”.

 

De la stânga la dreapta – Dove Cameron, Chloe Bennet și Yana Perrault

1. Chloe Bennet va fi Blossom

Blossom, care a fost dintotdeauna Miss Pefecțiune, și-a reprimat dintotdeauna un traumatism în copilărie, care acum a făcut-o acum să fie anxioasă și retrasă. Rolul va fi interpretat de Chloe Bennet („Agents of S.H.I.E.L.D.”).

2. Dove Cameron va fi Bubbles

Bubbles a fost cea mai iubită dintre cele trei fetițe Powerpuff, iar în noua peliculă este foarte interesată să-și recapete gloria de odinioară. Rolul va fi jucat de Dove Cameron („Descendenții”).

3. Yana Perrault va fi Buttercup

Fosta rebelă a bandei este de fapt mult mai sensibilă decât ne-am fi gândit vreodată. Dar acum, la vârsta maturității, nu vrea decât să renunțe la identitatea de supererou și să-și trăiască viața departe de ochii lumii. Rolul va fi interpretat de Yana Perrault.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton