Homepage  / Știri / Televiziune

Cine sunt concurenții de la America Express. Cele 9 cupluri care vor pleca pe „Drumul Aurului”

Cine sunt concurenții de la America Express. Cele 9 cupluri care vor pleca pe „Drumul Aurului”
4

de Andra Stana,

9 perechi de vedete sunt gata să pornească în aventura vieții lor, în cel mai greu reality show din România. America Express îi va duce pe Drumul Aurului, pe o rută de peste 7000 de kilometri. Cu doar 1 euro pe zi, nevoiți să își găsească mâncare, transport și cazare, echipele sezonului cinci sunt gata să calce pe urmele conquistadorilor.

Zilele trecute, Antena 1 a anunțat că „Asia Express” se transformă în „America Express” în sezonul 5. Vedetele noului sezon pornesc pe urmele conquistadorilor și urmează să descopere culorile și condimentele din Mexic, să exploreze templele din Guatemala și să descifreze misterele din Columbia.

Cuprins

Antena 1 a anunțat numele celor 9 perechi de vedete de la „America Express” 2023

Și în noul sezon al show-ului de la Antena 1, 9 perechi de vedete sunt pe punctul de a începe aventura vieții lor pe „Drumul Aurului”. Iată despre cine este vorba:

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line și mama ei, Mihaela sunt vedetele ce pornesc pe Drumul Aurului în competiția pentru mult râvnitul titlu de câștigător al celui mai spectaculos reality show din România.

Primele declarații ale concurenților „America Express”

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru

Înainte să plece la filmările pentru „America Express”, Cătălin Scărlătescu a recunoscut că îi place show-ul „mult de tot”. În competiția prezentată de Irina Fodor, el o va avea alături pe iubita lui, actrița Doina Teodoru.

În Asia am fost de multe ori, am văzut-o aproape pe toată, dar vreau să descopăr America din postura asta. Doina spune despre noi că ea e genul rucsac, iar eu sunt genul troller. Să vedem ce-o să iasă din combinația asta!”, a spus vedeta de la „Chefi la cuțite”.

Cătălin Bordea și Nelu Cortea

Cătălin Bordea a renunțat la colaborarea sa cu „Xtra Night Show” înainte să se afle că va participa la „America Express”. Acum, Bordea recunoaște că acest pas reprezintă „ieșirea oficială din zona de confort”. Totodată, fostul coleg al lui Dan Capatos a mai spus că are ceva să îi demonstreze soției.

Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare :)) Sincer, abia aștept să ajung, abia aștept să îl distrug psihic pe Cortea în vederea întăririi relației noastre de frați. Și mai ales vreau să îi demonstrez soției mele cât de bărbat sunt. Asta până plâng prima oară.”, a declarat Cătălin Bordea.

Jean Gavril și Dinu

În competiția de la America Express, Jean Gavril pleacă alături de fratele lui, Dinu.

Am ales să vedem ce și cât putem, să testăm legătura dintre noi și să ne bucurăm de aventură. În timp ce mă uitam la sezoanele trecute mă gândeam tot timpul cât este de tare, dar nu mi-aș fi imaginat că o să ajung și eu. E cel mai tare show din țara asta! Sunt foarte recunoscător pentru că fac parte din această cursă care este foarte dificilă și care ne va pune la încercare absolut toate simțurile, fizicul și mai ales nervii fiecăruia!

Mă bucur că se întâmplă alături de fratele meu Dinu, de care sunt foarte apropiat. Și sunt sigur că vom trăi o experiență pe care nu o vom uita niciodată! Imi doresc foarte mult să ajungem până la sfârșitul cursei, sunt niște țări prin care nu am mai fost niciodată și chiar ne dorim să cunoaștem cât mai multe din această experiență unică!”

Bie Adam și Mihaela Adam

“Pentru noi America Express înseamnă depășirea tuturor limitărilor cu care ne-am obișnuit până acum. Nu avem așteptări. Vrem să lăsăm lucrurile să fie cum vor ele să fie. Tot ce e important pentru noi e să nu uităm să ne distrăm“

Puya și Melinda

Puya, una dintre vedetele de la America Express 2022, a spus că e pregătit să trăiască o experiență completă. O va avea alături pe soția lui, Melinda.

„Pentru noi America Express înseamnă să vedem America Latină așa cum niciun turist nu are cum să o vadă, să trăim o experiență completă. Pentru mine mai înseamnă și să dau burta jos”, a declarat Puya.

La rândul ei, Melinda a recunoscut motivul pentru care a acceptat să participe la America Express 2022. „Nu puteam îl las singur printre toate sud-americancele alea”.

Bruja și Pufeh

“Pentru noi, participarea la America Express înseamnă depășirea limitelor noastre, iesirea din zona de confort și atingerea unui nou nivel de performanță, superior celui cu care ne-am obișnuit până acum pe partea mentală, fizică mai ales :)) și emoțională. Pe de altă parte, dorința de a cunoaște noi culturi, tradiții și obiceiuri, oameni și poveștile de viață ale acestora ne-au împins să acceptăm provocarea America Express”.

Andreea Antonescu și Andreea Bălan

Am crescut si am trecut prin multe împreună. Această experiență unică, America Express, cu siguranță ne va uni și mai mult ca prietene și ca trupă.”

Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla

Această experiență este un game changer. In mod firesc, după America Express viața nu o să mai fie la fel. Credem că este un adevărat detox, o rupere de tot ce am trăit până acum, rău sau bun”.

Diana Bulimar și Larisa Iordache

“Venind din sportul de performanță, această aventura numită “America Express“ va fi o noua provocare pentru noi. Sperăm doar că nu pe o barna de 10 cm, pentru că pe aceea am câștigat-o deja. Suntem entuziasmate și recunoascătoare pentru această experiență, dar cred că ne va solicita la maxim.

Avem emoții pentru că nu știm ce surprize ne așteaptă. Dar cred că vom trece cu brio de fiecare probă în parte și că vom ajunge cât mai departe în competiție, așa cum am făcut în gimnastică. Experiența asta vine cu speranțe noi prin care ne așteptăm să trecem cu bine și să ne descoperim pe noi însene într-un alt mediu de competiție”

Noile reguli de la America Express 2023

Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport. Totodată, trebuie să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.

Un element în plus al acestui sezon este apariția Jocker-ului. Pentru acesta se va juca în primul episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final.

Mutarea pe un alt continent vine cu schimbări majore de cultură și obiceiuri, pe care telespectatorii le vor descoperi odată cu cele 9 cupluri de vedete ce pleacă în această aventură.

America-Express-Drumul-Aurului-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton