Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

America Express 2024: „Nu mai e safe!” Ce se întâmplă în zona unde s-a filmat în iunie. MAE a transmis alerte de călătorie

de Redactia Tvmania

Noul sezon America Express se filmează tot în America Latină, în Columbia, Ecuador și Argentina, iar concurenții au plecat deja, pe 25 mai, iar filmările sunt în toi. Astfel, în următorul sezon al reality show-ului, competițiile se vor desfășura în locuri periculoase.

„Columbia, sudul Columbiei. Nu e mai safe. Bolivia, Medellin, Ecuador și Argentina”, spunea Robert Lionte, unul dintre producătorii emisiunii, în podcast-ul lui Mihai Morar.

Pericolele din Medellin, prima locație de filmare America Express – Drumul Soarelui

Dar nu doar catastrofele naturale sunt înspăimântătoare, ci așa cum spunea și Lionte, unele dintre zonele în care se filmează America Express 2024 sunt de-a dreptul periculoase, ba chiar turiștilor li se recomandă să aibă mare grijă când merg acolo sau, pe cât posibil, să le evite.

Comuna 13 era, în anii ’80-’90, una dintre e cele mai periculoase cartiere din Medellin, Columbia, dar acum s-a transformat ]ntr-o superb[ atrac’ie turistic[ (foto mai jos).

Medellin, orașul primăverii eterne, cu prețuri accesibile, care este tentant pentru turiști, e prima locație în care au ajuns concurenții, dar și una dintre cele mai periculoase. Pe lângă faptul că în Columbia este cea mai mare rată a sărăciei din toată America Latină, estimată la 45% de Banca Mondială, potrivit Colombia Reports, Medellin este un oraș care a cunoscut, de la începutul anului, o creștere a furturilor și agresiunilor asupra turiștilor.

Multe dintre acestea sunt din cauza sărăciei, care a dus la înmulțirea cazurilor de jafuri armate, ce au loc mai ales în cartierele turistice, Poblado și Laureles. Potrivit Medellin Advisors, în medie 5 persoane sunt jefuite pe zi sub amenințarea armei.

Exceptând hoții de buzunare, există un pericol și mai mare, de-a dreptul sinistru, care îi pândește pe călători: „respirația diavolului”. Este vorba despre utilizarea unui medicament periculos, scopolamină, care li se pune în băutură pentru a fi sedați, iar apoi aceștia sunt jefuiți. Din fericire, concurenții America Express 2024 – Drumul Soarelui sunt în afara acestui pericol, deoarece practica e întâlnită în baruri și restaurante de lux, iar cei vizați sunt mai degrabă bărbații bogați, care au asupra lor mulți bani și obiecte de valoare, care sunt seduși de fete care aparțin unor grupuri infracționale.

Recomandări MAE pentru călătorii în siguranță

Conform mae.ro, și riscul ameninţărilor teroriste în Columbia este ridicat, țara fiind una cu un nivel ridicat de criminalitate şi cu manifestări de violenţă cauzate de trupele de gherilă (FARC, ELN etc.) şi de traficul de droguri. Ministerul Afacerilor Externe recomandă, printre altele:

Transformarea cartierului din Medellin a început în 2011, când s-au construit scări rulante exterioare, care îți permit să ajungi cu ușurință în zonele mai înalte, accesibile în trecut doar urcând sute de trepte. În plus, pereții clădirilor au fost acoperiți cu picturi murale impresionante

La câteva zile după începerea filmărilor, alertă de călătorie

Chiar pe 20 iunie 2023, Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie în Columbia și recomandă tuturor cetățenilor români care se află în scop turistic în străinătate să depună demersuri pentru scurtarea șederii și revenirea în țară în cel mai scurt timp. Citește continuarea pe libertateapentrufemei.ro

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te