Homepage  / Televiziune

America Express, 28 februarie 2023. Drumul aurului continuă printre lacrimi, în cursa suspinelor

America Express, 28 februarie 2023. Drumul aurului continuă printre lacrimi, în cursa suspinelor
17

de Roxana Mirea,

Ediție nupțială de excepție a reality show-ului America Express, aseară, la Antena 1: cele 6 perechi de vedete, formate după schimbarea echipelor, au trecut printr-o solicitantă ceremonie a nunții de o zi, care totodată le-a adus o porție generoasă de distracție pe Drumul aurului. În seara aceasta, 28 februarie 2023, aventura America Express continuă, iar concurenții trec de la râs la… plâns: urmează cursa suspinelor!

Urmează cursa suspinelor la America Express, 28 februarie 2023

America Express continuă în seara aceasta, 28 februarie 2023, la Antena 1, de la ora 20:30, cu jocul de amuletă, la care se înfruntă Puya și Melinda, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Andreea Bălan și Andreea Antonescu. Este doar începutul unei ediții care îi poartă pe concurenți de la hohotele de râs ale nunților inedite… la misiuni care se lasă cu vărsare de lacrimi.

Lupta pentru cea de-a doua imunitate din Columbia le aduce mai multe probe care îi pune în dificultate, una dintre ele cu efect lacrimogen. În seara aceasta, imunitatea se câștigă trudind la muncile câmpului, dar și plângând. În ce va consta proba suspinelor telespectatorii vor descoperi în următoarea ediție America Express.

Tot în această seară, concurenții se întrec pe Drumul aurului ajungând la Irina Fodor mai bine îmbrăcați ca niciodată! Misiunea celor mai multe straturi de îmbrăcăminte este esențială în desfășurarea competiției, așa încât concurenții vor fi nevoiți să alerge în cursă purtând cât mai multe haine suprapuse.

America-Express_editia-27_6Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

Tot punând haine pe noi, ne-am dat seama că o să arătăm ca două mascote pe stradă!”, a spus cu umor Jean Gavril despre inedita misiune vestimentară. „N-am mai avut loc să ieșim pe ușă cu atâtea haine pe noi!”, a adăugat Dinu Gavril.

Cine va câștiga lupta pentru amuletă, dar și cum vor trece concurenții prin probele din cursa pentru cea de-a doua imunitate telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:30.

Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat prima imunitate din Columbia

Jean Gavril și Andreea Bălan, Dinu Gavril și Bie, Andreea Antonescu și Puya, Melinda și Nelu Cortea, Cătălin Bordea și Doina Teodoru, Cătălin Scărlătescu și Mikey sunt cuplurile de ocazie care au trecut prin ritualul nunții de o zi la America Express, în numele imunității.

America-Express_editia-26_10Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 17

De la pregătirea rochiei de mireasă și a costumului de mire până la îndeplinirea unor tradiții columbiene legate de un astfel de eveniment, perechile de concurenți au trecut cu mult haz prin probele nunții de o zi, cursa nupțială aducând hohote de râs pe Drumul aurului. Deși tensiunea competiției s-a păstrat, situațiile inedite în care au fost puși au generat momente savuroase în lanț aseară, la America Express.

Finalul a adus un verdict fericit pentru Cătălin Bordea și Nelu Cortea, care au câștigat prima imunitate din Columbia, perechile revenind ulterior la componența inițială. Echipele reunite au continuat apoi competiția cu o întrecere în care ocupanții primelor trei locuri s-au calificat la jocul de amuletă.

America-Express_editia-26_4-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  12 / 17

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton