Din fața televizoarelor, condițiile extreme pe care le-au îndurat concurenții de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” par desprinse din filmele de la Hollywood. Spre deosebire de producțiile cinematografice tot ce au trăit vedetele în jungla din Republica Domincană a fost realitate 100%. Dormit sub cerul liber, chiar și în ploaie, frig, căldură, umezeală, insecte și alte vietăți periculoase peste tot, fără toalete sau alte facilități la care se adaugă tensiunea, stresul și chiar bullyingul. De altfel, AMI a avut parte de bullying intens multe săptămâni la rând, iar conflictul dintre ea și Bia Khalifa a culminat cu eliminarea ceilei din urmă din concurs.
Revenind la condițiile din junglă, AMI ne-a dezvăluit care au fost primele lucruri cu care s-a răsfățat după ce a părăsit jungla de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
„Evident că primul lucru pe care l-am făcut după ce am părăsit jungla, a fost să-mi fac o baie serioasă, să-mi spăl părul cu șampon adevărat, nu cu detergent de vase cum am avut acolo. Plângeam zilnic după balsamul de păr sau un piaptăn (măcar). Mai ales pentru o creață ca și mine, nu vă spun cât am suferit și eu și buclele mele”, povestește AMI amuzată acum, după mai multe săptămâni de când s-a întors acasă.
„Fiindcă pe tot parcursul emisiunii am fost cu gândul la clătite cu ciocolată, le-am zis prietenilor mei să mă aștepte cu o porție mare de clătite. Zis și făcut. Asta am mâncat de cum am intrat în casă. La câteva zile am primit și un pachet cu bunătăți de la mama, venit de acasă de la Baia Mare, cu vinete coapte, prăjitură cu mere, dovlecei, legume proaspete din grădină, hribi și tot felul de nebunii. M-au răsfățat ai mei din plin. Nu m-am bucurat atât de mult de mâncare, cât m-am bucurat de prezența și toată dragostea lor. Mi-au lipsit enorm!”, ne devăluie artista.
Din nou, muzică!
Experiența din show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” i-a testat din plin limitele, iar acum AMI este gata să se întoarcă în studio.
„De când am venit din junglă sunt într-un proces de creație și vreau să fac doar ceea ce simt, fără nici o presiune. Sunt mai inspirată și cu multe idei la care deja lucrez. Așa că am să profit de asta și voi sta mult în studio să scriu muzică. În perioada ce urmează deasemena voi fi prezentă în câteva proiecte pe care le pregătesc atât pentru cei ce îmi iubesc muzica, cât și pentru telespectatori. Voi anunța cât mai curând pe paginile mele de social media, unde și în ce proiecte mă puteți vedea curând”, ne-a dezvăluit AMI.
Cât despre o nouă provocare extremă, artista ne-a lămurit: „Momentan simt nevoia să mă liniștesc puțin după experiența de la Sunt celebru…. Iar ceva extrem-extrem nu cred că aș mai vrea să încerc în viitorul apropiat. În orice caz, mie-mi plac provocările care mă scot din zona de confort și atunci când simt că îmi e necesar ori ard de nerăbdare să fac ceva nebunesc, voi spune DA, indiferent de cât de extrem ar fi”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11