Homepage  / Advertorial

Amor, trădare şi vitriol într-un spectacol provocator cu celebra comedie D-ALE CARNAVALULUI

Amor, trădare şi vitriol într-un spectacol provocator cu celebra comedie D-ALE CARNAVALULUI

de Redactia Tvmania

Teatrul Național din București vă invită să vedeţi, la final de stagiune, pe 17 iunie, de la ora 20.00, la Sala Studio, D'ale carnavalului de Ion Luca Caragiale. În regia lui Alexandru Dabija, celebra comedie se dovedeşte a fi un spectacol provocator, de un umor vitriolant. Pe turnantă, un amețitor carusel de încurcături amoroase susţinut de o excepţională distribuţie!

Irina Movilă, Natalia Călin, Rodica Ionescu, Claudiu Bleonț, Gavril Pătru, Emilian Oprea, Marius Rizea / Ionuț Toader, Mihai Munteniță, Mihai Calotă şi Ciprian Nicula vă vor dezvălui carambolul amoros. Personajele lui nenea Iancu îmbracă straie de carnaval pentru a-şi ascunde identitatea şi sentimentele. Imposibil de acoperit, şi de ţinut în frâu, gelozia îşi arată colţii şi atmosfera va deveni incendiară.

Amor, trădare şi vitriol!  În această poveste despre iubiri înşelate şi nevoia presantă de răzbunare, spectatorii sunt așteptați să descâlcească mai mult decât ițele unui clasic triunghi amoros, pe cele ale unui… cvintet amoros (!) într-o comedie plină de un haz amețitor așa cum numai Caragiale a putut scrie.

Despre originalitatea acestei montări, redăm un punct de vedere, semnat Nona Rapotan, pe BookHub: D-ale carnavalului în viziunea lui Alexandru Dabija devine astfel un punct de referință – propunerea lui n-are nimic în comun cu nicio altă montare, mai veche sau mai nouă a piesei lui Caragiale. Dincolo de curajul evident (și asumat) se află o capacitate de interpretare a textului în cele mai fine (și ascunse) detalii, iar îmbinarea dintre cele două se regăsește în ceea ce numim generic marca Alexandru Dabija”.

Biletele se pot procura atât de la Casa de bilete a TNB, cât şi online, pe Bilet.ro.

Foto: Florin Ghioca

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton