”Ai puterea să îl blochezi pe unul dintre chefi la una dintre probe timp de douăzeci de minute. Cel blocat nu va avea voie să vorbească” – este puterea specială pentru care Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor lupta marți seară.
După formarea echipelor, în battle-urile din bucătăria ”Chefi la cuțite”, cei trei jurați nu au voie să guste sau să gătească alături de concurenți, ci doar să dea indicații, iar această amuletă va putea fi folosită special pentru a bloca acest atu:
”Asta e de câștigat, pentru că e foarte bună…Nu e grav ce se poate întâmpla, e foarte grav. Poți să blochezi pe cineva la începutul probei sau la finalul probei. Avem fluturi în stomac de la amuleta aceasta.”, au mărturisit cei trei.
În acest moment, chefii Bontea și Dumitrescu se află pe primul loc în top cu patru câștiguri, în vreme ce chef Scărlătescu, ce a adjudecat doar trei bonusuri, va încerca diseară să restabilească egalitatea clasamentului și să impresioneze juratul invitat la degustare, ”un bun prieten al celor trei, un om ce îi cunoaște ca în palmă”, după cum mărturisește chiar Gina Pistol.
Tot marți seară, jurizările pe nevăzute ajung pe final, iar ultimele voturi de încredere ale chefilor vor include și o serie de surprize. Cuțitul de aur, cel mai râvnit avantaj la care visează bucătarii din competiție, va fi oferit în seara aceasta unui concurent cu totul și cu totul special, ce va intra astfel direct în echipa unuia dintre chefii Bontea sau Dumitrescu, ei fiind cei care încă nu l-au oferit. Despre cine este vorba, ce farfurie spectaculoasă va găti, dar mai ales din ce tabără va face parte talentatul bucătar ”de aur”, telespectatorii Antena 1 vor afla diseară, de la 20:00, într-o nouă ediție a celui mai iubit show culinar, ”Chefi la cuțite”.