Amy Winehouse (27 de ani) ar putea să moară dacă nu renunţă complet la alcool, au anunţat doctorii de la clinica din Londra în care este tratată.
Cântăreaţa s-a internat în clinica The Priory săptămâna trecută, renunțând la planurile de a lansa un nou album, relatează femalefirst.co.uk.
O sursă a spus: „Este ultima şansa pentru Amy. Doctorii au fost nevoiţi să-i spună adevărul din cauza severităţii situaţiei. Este o realitate dură, dar ea trebuia să audă asta”.
Mitch Winehouse, tatăl cântăreţei, şi Reg Traviss, iubitul ei, erau în camera de spital când doctorii i-au dat vestea.
„Sunt îngrijoraţi pentru ea. Mitch a mai trecut prin asta când Amy era dependentă de droguri. Spre deosebire de data trecută, ea s-a internat în spital din proprie iniţiativă şi vrea să rezolve lucrurile”, a mai spus sursa.