După vacanţa de iarnă, pe care a petrecut-o alături de iubitul ei, actorul spaniol Iván Sánchez, în Europa, la Madrid şi Paris, Ana Brenda Contreras a revenit cu forţe proaspete pe platourile de filmare. Conform tvynovelas.com, ea filmează de zor la noua ei telenovelă, „Amar sin ley”, regizată de José Alberto “El Güero” Castro (care a realizat în trecut seriale precum „Pasiune şi putere” şi „Teresa”).