Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ana Brenda Contreras şi Daniel Arenas fac pereche în remake-ul la “Marimar”

de Redactia Tvmania

Frumoasa actriţă Ana Brenda Contreras (pe care aţi văzut-o anul acesta în “Suflet vândut”) va începe filmările la o nouă telenovelă, “Corazón Indomable”, în care îi va da replica lui Daniel Arenas (alături de care a jucat în “Teresa”). Ambii sunt foarte fericiţi că li s-a propus acest proiect, mai ales Daniel, care este pentru prima oară protagonist într-o telenovelă.

Actorul se bucură că o va avea parteneră pe Ana Brenda: “Am început deja repetiţiile. Eu cu Ana am fost colegi în “Teresa” şi stiu că este foarte talentată şi că pune mult suflet în ceea ce face. Iar acest lucru îmi dă şi mai multă energie”.

Telenovela “Corazón Indomable”, produsă de compania Televisa, este remake-ul telenovelei “Marimar” din 1994, care i-a avut pe Thalia şi Fernando Colunga în rolurile principale.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te