Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

„Anatomia lui Grey” nu se oprește! A fost comandat oficial sezonul 18!

de Redactia Tvmania

După numeroase negocieri, actrița Ellen Pompeo a acceptat să-și reia rolul pentru cel puțin încă un sezon. Așa că „Anatomia lui Grey” a primit undă verde pentru sezonul al 18-lea.

Ellen Pompeo a semnat un nou contract pentru a continua să o interpreteze pe doctorița Meredith Grey pentru încă un sezon, scrie Premiere. Așa că ABC a comandat oficial sezonul al 18-lea al serialului. „Anatomia lui Grey” se află în continuare în topul audiențelor canalului american.

În ultima vreme, Pompeo a lăsat să se înțeleagă că sezonul 17 ar putea fi ultimul. Apoi, retragerea mai multor actori din distribuție nu era deloc un semn bun pentru continuarea serialului. De fapt, conform presei americane, actrița și-a renegociat salariul, la care a obținut o mărire „semnificativă”.

Nu se știu deocamdată cifrele. Conform vechiului contract, vedeta din „Grey’s Anatomy” ajunsese la 550.000 de dolari pentru fiecare episod din ultimele două sezoane, datorită contractului semnat în 2019 și care ajungea la final în primăvara lui 2021. The Hollywood Reporter mai precizează că și Chandra Wilson (Bailey) și James Pickens Jr. (Webber) și-au reînnoit contractele și-i vom vedea în sezonul 18 din „Anatomia lui Grey”.

În același timp, canalul american ABC a anunțat că a reînnoit contractul și pentru spin-off-ul „Station 19”, al cărui al cincilea sezon va avea premiera în această toamnă. Showrunner-ul Krista Vernoff a confirmat că va rămâne în funcție și că acțiunea din cele două seriale se va intersecta din ce în ce mai mult.

La noi, serialul „Anatomia lui Grey” poate fi văzut pe Diva. Canalul difuzează în fiecare marți, de la ora 21.00, câte un episod din sezonul 14.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te