Homepage  / Știri

„Anatomia lui Grey” şi două emisiuni în premieră, de azi, la TVR 2

"Anatomia lui Grey" şi două emisiuni în premieră, de azi, la TVR 2

de Redactia Tvmania

Serialulul „Anatomia lui Grey”, laureat cu două Globuri de Aur, patru Emmy şi numeroase alte premii, va putea fi urmărit la TVR 2 în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20.00.

Pentru început, fanii vor putea urmări sezonul 7, în care medicii de la Seattle Grace Mercy West Hospital încearcă să îşi revină din şocul pe care l-au trăit în finalul sezonului 6, când un personaj a împuşcat mai mulţi medici, pe unii dintre ei mortal. Meredith (Ellen Pompeo) şi Derek (Patrick Dempsey) vor încerca să adopte un copil şi testează un tratament pentru Alzheimer, Cristina (Sandra Oh) şi Owen se vor căsători, iar Richard va fi nevoit să accepte boala soţiei sale Adele.

Cu două luni înainte de prima sesiune de bacalaureat, TVR 2 readuce în grila sa singurul program tv destinat celor care se pregătesc pentru acest examen – „Cu 2 treci BAC-ul„. Realizat în parteneriat cu Ministrul Educaţiei Naţionale,  programul va putea fi urmărit în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15.00 la TVR 2.

Luni şi marţi vor fi meditaţii la limba şi literatura română, marţi şi miercuri la matematică, iar vineri la biologie.

Profesorii Ohara Donovetsky (română), Delia Prisecaru (biologie) şi Gabriel Vrânceanu (matematică) vor prezenta cele mai importante capitole din materia pentru examenul de bacalaureat. Cei care dau examenul la istorie, geografie, fizică, chimie sau alte discipline vor găsi detalii în rubrica „Info-bac“, iar pentru cei care vor să ştie care sunt cele mai frecvente greşeli, se pot informa dintr-o rubrică specială. Emisiunea poate fi urmărită de la aceeaşi oră şi pe TVR HD, precum şi online, pe portalul video al Televiziunii Române – www.tvrplus.ro – în secţiunea LIVE.

 

Luni, 22 aprilie, începe la TVR 2 emisiunea „România frumoasă”, care le va prezenta telespectatorilor, de luni până vineri, de la ora 19.00, informaţii din actualitatea culturală. Andra Gavril şi Marius Constantinescu, moderatorii emisiunii, vor discuta în direct cu invitaţii cele mai interesante subiecte şi evenimente din artă plastică, arhitectură, film, teatru, dans, muzică, literatură, dar şi lifestyle, design sau modă. România frumoasă” este difuzată simultan şi online, pe www.tvrplus.ro – în secţiunea LIVE.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton