Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Anca Dumitra va juca într-o dramă difuzată de BBC Two. Ce rol va interpreta: „Este o adevărată eroină“

de Redactia Tvmania

Actriţa Anca Dumitra (31 de ani), cea care interpretează personajul Gianina în serialul „Las Fierbinţi“, a fost distribuită într-o dramă ce va fi difuzată de postul britanic BBC Two. 

Anca Dumitra îl va avea ca partener de platou pe actorul irlandez Allen Leech, cunoscut dintr-un alt serial celebru, „Downton Abbey“. Din distribuţie mai fac parte şi alţi actori români – Alec Secăreanu, Dragoş Bucur, Cosmina Stratan. Drama difuzată de postul public britanic are ca principală temă sclavia sexuală din Marea Britanie modernă, scrie Press Association. 

Anca Dumitra o va interpreta pe Ana, o femeie tânără din România care este răpită în plină zi de pe o stradă din Londra, iar Leech va fi un poliţist investigator. Femeia este traficată în Irlanda şi folosită ca sclavă sexuală în mai multe bordeluri. Filmul este inspirat din fapte reale şi are titlul „Doing Money“. Despre personajul ei, Anca Dumitra a declarat pentru BBC Two:

„Ana este cu adevărat o persoană remarcabilă, cineva care a supravieţuit unui abuz nesfârşit cu determinare şi curaj, o eroină din viaţa reală. Am fost profund emoţionată de povestea ei şi este o onoare să o interpretez“.

Leech, care este Tom Branson în drama „Dowton Abbey“, a afirmat: „Experienţa Anei străluceşte ca o lumină asupra adevărului şocant al traficului de fiinţe şi sclaviei în Marea Britanie. Dougie Grant a fost unul dintre poliţiştii-cheie care au luat parte la investigaţia originală. Este un privilegiu să-l joc“.

Scenariul thrillerului de 90 de minute a fost scris de Gwyneth Hughes.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te