Homepage  / Vedete

Anca Dumitrescu ia o pauză de „Digimatinal”. Cine îi va lua locul

Anca Dumitrescu ia o pauză de „Digimatinal”. Cine îi va lua locul

de Redactia Tvmania

Momente de bucurie, dar şi de tristeţe în ediţia de astăzi a „Digimatinalului” de la Digi24. Anca Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii, şi-a luat la revedere de la telespectatori. Ea va intra într-o scurtă pauză, pentru a da naştere unui băieţel.

„Este cea mai importantă întâlnire din viaţa mea. Aşa că aştept cu nerăbdare, emoţie, bucurie şi teamă momentul în care îl voi vedea pe Matei pentru prima dată. Nu îmi pot imagina acea clipă şi sunt convinsă că, indiferent câte scenarii mi-aş face, momentul respectiv va fi greu de descris în cuvinte.”

Într-un moment matinal încărcat de emoţii Anca Dumitrescu, care nu şi-a putut reţine lacrimile, i-a predat ştafeta colegei ei, Ştefania Bătrânca.

“Recunosc, mi-au dat lacrimile. Îmi este greu să mă despart de colegi, de emisiune. Le mulţumesc telespectatorilor care au fost alături de noi în toţi aceşti ani. Îi las pe mâini bune şi plec cu promisiunea ca voi reveni repede în platoul “Digimatinalului”, spune Anca Dumitrescu.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la 07.00 la 10.00, Ştefania Bătrânca şi Cătălin Petre vă aşteaptă la „Digimatinal”, la Digi24.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton