Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Anca Lungu a revenit la Observatorul de week-end

de Redactia Tvmania

După doar două luni de la nașterea fiicei sale, Natalia Adriana, Anca Lungu s-a întors la pupitrul Observatorului de week-end.

“După două luni în care m-am specializat în cea mai grea şi mai frumoasă meserie din lume, aceea de mamă, îmi reiau şi meseria de jurnalist. Le dau din nou întâlnire telespectatorilor la Observatorul de weekend. E pentru prima dată când mă despart de Natalia pentru câteva ore bune, însă sunt cât se poate de liniștită. Printesa Lingurița rămâne pe cele mai bune mâini! Tati va prelua toate atribuţiile în timpul weekendului şi e foarte pregătit pentru asta. Îi multumesc că e atât de responsabil şi le multumesc şi colegilor care m-au înlocuit până acum la pupitrul Observatorului!”, declară prezentatoarea.

Anca Lungu a devenit mămică la sfârşitul lunii mai, când a adus-o pe lume pe Natalia, fetiţa ei cu soţul Ştefan Lungu. Vedeta de la „Junior Chef” şi „Observator de weekend” (Antena 1) ne-a spus când va avea loc botezul micuţei.

„La sfârșitul lunii august plănuim să o botezăm pe Natalia Adriana”, a dezvăluit ea.

„Va fi un eveniment foarte intim, în familie, urmat de un garden party în curtea casei noastre”, a mai adăugat proaspăta mămică.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te