Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Anca Lungu și-a aniversat fetița. Natalia a împlinit 9 ani și a avut parte de o petrecere în grădină

de Cătălina Matei,

Bucurie mare pentru cea care prezintă emisiunea „Viața are gust”, de la Prima TV, căci fetița sa, Natalia, a împlinit 9 ani. Anca Lungu a organizat pentru puștoiacă o petrecere în aer liber, în Nisa, locul unde s-a stabilit de 5 ani încoace.

Natalia-Adriana a împlinit pe 30 mai frumoasa vârstă de 9 ani, iar mama sa, Anca Lungu, i-a organizat o petrecere „colorată” în grădina casei sale din Nisa, acolo unde locuiește cu acutalul ei soț, grecul Harry Arampatzis, și mezinul Iorgos.

Prezentatoarea emisiunii „Viața are gust”, de la Prima TV, a postat pe contul dău de Instagram mai multe fotografii de la aniversarea primei sale născute, din căsătoria cu Ștefan Lungu.

Atât de puternic îmi tremura corpul, încât abia îmi controlam pașii spre sala de operație. Nu-mi aminteam să mai fi simțit vreodată emoții mai puternice și neputință mai mare. Puiul meu nenăscut era în pericol, iar eu nu puteam decât să fiu martorul șirului de evenimente care s-au derulat cu 9 ani în urmă. Într-o după amiază, la limita dintre primăvară și vară, micuța mea venea pe lume cu aproape 2 luni mai devreme. Singurul moment de bucurie a fost atunci când i-am auzit glasul puternic. Atunci am știut în adâncul sufletului meu că totul va fi bine. Și așa a fost, în ciuda celor 8 ore pe care le-am așteptat pentru a-i atinge una dintre mânuțe, în ciuda celor 5 zile pe care le-am numărat până când am putut s-o țin 5 minute în brațe, în ciuda celor 2 săptămâni în care am adormit plângând gândindu-mă la bucățica ruptă din mine, care lupta pentru viață în incubatorul unui spital. O naștere prematură lasă urme adânci în sufletul copilului, dar și în sufletul mamei”, a rememorat Anca Lungu în postarea sa.

Gândul meu astăzi, când Natalia-Adriana împlinește 9 ani, este alături de părinții care trec prin astfel de clipe. Ziua de naștere a Nataliei e o sărbătoare a bucuriei și a iubirii, dar și o aducere aminte a clipelor grele prin care am trecut până când am putut trăi normalitatea. Aș fi dat orice pentru a repara începutul stângaci cu care fiica mea și-a început viața, însă am înțeles între timp că a-ți însoți copilul în suferință, e mult mai prețios, mai sănătos și mai înțelept, decât a încerca prin orice mijloace de a-l ține departe de ea. Las aici câteva imagini de la petrecerea pe care i-am organizat-o în weekend: un picnic în grădină, așa cum și-a dorit”, a mai precizat vedeta Prima TV în aceeași postare de pe Instagram.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Și fostul soț gătește la TV!

Natalia este fiica Ancăi și a lui Ștefan Lungu, care s-a mutat cu mama sa în Franța după divorțul părinților săi. Deși locuiește la Nisa, puștoaica are o relație foarte apropiată cu tatăl său, îl vizitează des în România și petrec împreună cu orice ocazie. De altfel, și pe contul său de Instagram, Ștefan Lungu postează destul de des fotografii cu fetița sa.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 13

Sunt cel mai fericit tată. De 9 ani trăiesc cel mai frumos vis. Natalia”, a scris și Ștefan pe Instagram.

În același timp, și Ștefan Lungu este prezent cu o emisiune culinară pe micul ecran din România. În timp ce fosta sa soție prezintă „Viața are gust” la Prima TV, Ștefan realizează emisiunea „Gătit la costum”, la Antena 3 CNN, în platoul căreia el chiar gătește alături de invitații săi.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te