Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Andi Moisescu, vacanţă într-o staţiune bio

de Redactia Tvmania

Andi Moisescu, unul dintre juraţii show-ului „Românii au talent”, ce va fi difuzat de Pro TV, şi-a petrecut din nou vacanţa alături de Olivia şi cei doi năzdrăvani ai lor, David şi Luca, în resortul bio din Germania în care au fost şi anul trecut.

Ei au avut parte de „o nouă evadare, de o săptămână, în pădurile atât de primitoare din Bavaria, într-un cadru perfect, 100% natural, decupat parcă din basm”. Pentru cei mici a fost cu adevărat o vacanţă de neuitat, deoarece au testat în premieră lucruri noi.

Luca, mezinul familiei, a călărit pentru prima dată un ponei şi tot el a descoperit un nou sinonim pentru îngheţată: Danke schön. “A descoperit cuvântul magic care l-a convins pe bucătar să-i dea îngheţata, fără să fim noi de faţă. De fapt, de atunci e convins că aşa se spune la îngheţată în limba germană”, povesteşte amuzat Andi.
Aventurile nu l-au ocolit nici pe David, care, într-una din zile, a devenit pirat alături de ceilalţi copii din resort şi au pornit prin pădure în căutarea unei comori. Aceasta a şi fost descoperită, cum altfel decât ticsită cu dulciuri, spre încântarea celor mici.

După aşa peripeţii, este uşor de înţeles de ce părinţilor le-a fost foarte greu să-l convingă pe David să se întoarcă acasă. El era hotărât să rămână definitiv în Germania.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te