Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Andra donează 20.000 de euro spitalului „Matei Balș”

Andra donează 20.000 de euro spitalului „Matei Balș”

de Redactia Tvmania

Într-un filmuleț live transmis pe pagina oficială de facebook, Andra a anunțat că dorește să sprijine cadrele medicale si lupta împotriva pandemiei de coronavirus cu o donație de 20.000 de euro. 

Donația vine în contextual în care medicii se plâng de lipsurile cu care se confruntă la locul de muncă în ciuda celor susținute de autorități.

Siguranța este pe primul lor. Trebuie să fim precauți. Mi se face inima cât un purice de fiecare data când aflu că s-a umflat numărul pacienților. Clar, nu suntem pe deplin pregătiți și mi-e teamă că va fi un efort colosal să putem face față unui număr mare de îmbolnăviri. Vreau să-i felicit pe doctori, pe asistente, întreg personalul spitalelor. Fac eforturi să izoleze și să trateze acest virus înspăimântător. Am văzut câteva postări ale unor cadre medicale aflate în prima linie de luptă, m-au emoționat. Sper să treacă acestă perioadă în care trebuie să stăm acasă. Dar așa e mai sănătos. Prin acest act personal încerc să ajut spitalele românești și sper ca mulți să arate că le pasă. Inevitabil va fi bine este mesajul meu pentru toți cei bolnavi”, au fost declarațiile artistei. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton