Homepage  / Articole

Andra e la prima aniversare ca mămică

Andra e la prima aniversare ca mămică

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa împlineşte azi 25 de ani, pe care-i va sărbători în vacanţă, în Spania, alături de soţul ei, starul Pro TV Cătălin Măruţă, şi de câţiva prieteni.

Andra e la prima aniversare de când a devenit mămica micuţului David, primul ei copil cu Măruţă, şi mărturiseşte, pe contul ei de Facebook, că totul e mai special acum.

“Cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea este să văd că fanii mei sunt alături de mine și să aud gândurile lor bune.

Este o zi de naştere specială pentru mine pentru că este prima în care sunt mamă şi îmi imaginez deja cum va fi în anii următori, când David îmi va spune «La mulţi ani, mami!»”, a explicat ea.

Vrea linişte şi sănătate

“Până mai creşte el, mă răsfaţă de ziua mea doar Cătălin, căruia i-a plăcut să-mi facă surprize şi cadouri de când ne-am cunoscut. Sunt cu adevărat norocoasă”, a continuat vedeta.

La capitolul dorinţe de ziua ei, Andra le are pe cele esenţiale, dar nu uită nici de carieră – doar a lansat de curând single-ul “Telephone”.

“Toată lumea mă întreabă ce îmi doresc de ziua mea. Răspunsul este, pe lângă sănătatea şi liniştea celor dragi, ca muzica mea să ajungă la sufletul oamenilor.

Spun asta mai ales pentru că abia am lansat noul meu single, «Telephone», şi sunt extrem de fericită când aud că cineva îl cere la radio”, a spus cântăreaţa.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton