Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Andreea Antonescu și-a schimbat viața după „Survivor România” | EXCLUSIV

Andreea Antonescu și-a schimbat viața după „Survivor România” | EXCLUSIV

de Redactia Tvmania

Andreea Antonescu (38 de ani) s-a întors acasă, după eliminarea de la „Survivor România” și se bucură de cei dragi, însă participarea în competiția Kanal D se pare că i-a schimbat viața.

Experiența din competiție i-a schimbat Andreei Antonescu perspectiva asupra vieții:

„A fost o experiență impresionantă. Cred că orice persoană ar trebui sa treacă prin genul acesta de experiență care, la finalul ei, te va aduce la concluzia că viața pe care noi o trăim, indiferent de standardele cu care suntem obișnuiți, este extraordinară. Survivor Romania e o competiție în care vei învăța să apreciezi tot ceea ce ai. Mi-am dat seama că sunt și mai puternică decat eram, că nimeni și nimic nu mă va putea opri să îmi îndeplinesc absolut toate visurile și planurile”, a declarat Andreea Antonescu pentru TVMania. 

 Artista încearcă acum să-și reia activitățile și are planuri mari în perioada următoare: 

„Îmi renovez casa și mă bucur că lucrez cu niște profesioniști pe care i-am anunțat de pe o zi pe alta că voi pleca din țară pentru o perioadă nedeterminată de timp. Știindu-mă pretențioasă, tipicară și-au dat tot interesul și lucrurile au ieșit la fel de bine ca și când aș fi fost în țară. Până în momentul de față am terminat renovările, sunt la partea de amenajări interioare, mobilier. Când voi lua toate aprobările voi mai dărama un alt corp de casă pentru a mări curtea. Pe plan profesional am trei piese pe care urmează să le lansez. În continuare mergem înainte cu proiectul Andre. Muzica este în continuare aceeași fără de care nu pot și nu vreau să trăiesc. 😊”, ne-a mai spus artista.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton