Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Andreea Bălan, după ce a pierdut finala „America Express”: „Unii m-au judecat că am trișat...”. Ce a transmis artista pe Instagram

de Cătălina Matei,

După o zi plină de probe și o întrecere extrem de strânsă, echipa care a câștigat finala „America Express 2023 – Drumul Aurului” a fost cea compusă din Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Andreea Bălan a urmărit ultima ediție în direct pe contul său de Instagram și le-a răspuns celor care au acuzat-o că a trișat de-a lungul show-ului difuzat de Antena 1.

Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat „America Express 2023 – Drumul Aurului”, show-ul difuzat de Antena 1. Cei doi s-au duelat în marea finală cu echipa formată din Andreea Bălan și Andreea Antonescu, însă fetele nu au reușit să îi întreacă.

Finala de aseară a fost urmărită și de jurata de la „Te cunosc de undeva!”, care a transmis momentul în direct pe contul său de Instagram.

Am vrut să ne uităm împreună, cu toții, la America Express. E ultima parte… Ați pus telefoanele pe mine și mă faceți să plâng, jur!”, și-a început Andreea Bălan live-ul pe Instagram.

Păi, plâng, plâng! Plâng că mă uit aici și am uitat că au trecut lunile… am uitat și nu mai știu cât de greu a fost că așa e în viață: le uiți p-alea grele, câteodată. Le uiți și p-alea frumoase. Și a fost greu…  afost greu! Și nimeni nu știe cât de greu a fost, decât noi, cei care am fost acolo, în competiție, și cei care am rezistat până la final.

Pentru noi a fost și mai greu pentru că am rezistat până la final și mulțumesc pentru mesajele voastre pe care le văd pe ecran. Am dat tot ce am putut, am încercat cât am putut să îmi ajut echipa cu micile jocuri, joculețe pe care unii le-au numit trișat. Eu doar am vrut să-mi ajut echipa, s-o ajut pe Andreea, cu toată ambiția mea și cu toată determinarea. Unii m-au judecat că am trișat… Nu am trișat! Am vrut doar să îmi ajut echipa și am făcut ce am știut eu mai bine ca să ajungem departe, să ajungem în finală și, de ce nu, să și câștigăm”, a continuat Andreea.

De altfel, și pe contul său de Facebook cântăreața a posta un mesaj pentru urmăritorii săi.

Felicitări Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Cei mai buni au câștigat și cele mai ambițioase perechi au fost în finală. ?? Ne bucurăm pentru locul 2 și că noi două la 49 de kg am luptat cot la cot cu niște bărbați puternici”, a scris ea pe Facebook.

A fost o experiență unică pe care nu o voi uită niciodată! Sunt mândră de mine că nimic nu m-a doborât în această viață, că sunt ambițioasă și de fier atunci când trebuie să muncesc și să obțin ceea ce îmi doresc, sau un loc pe podium, dar totodată această forță a mea vine dintr-o sensibilitate profundă și aparte pe care o simțiți în piesele mele și puțini o văd în realitate.

Așa sunt eu și așa am reușit în viață. Mulțumesc vieții pentru lecții. Am învățat din ele”, a mai scris Andreea Bălan pe pagina sa de Facebook.

Și Andreea Antonescu a făcut câteva declarații pe contul său de Instagram, după difuzarea finalei emisiunii „America Express 2023 – Drumul Aurului”.

Mă bucur că am ajuns la final, pe Drumul Aurului. Ne-am dorit mult asta și sper că ați văzut și voi. A fost greu, foarte greu, dar a fost clar experiența vieții mele!”, a scris Andreea.

Ce am învățat de aici? Să știu să fiu om, cel mai important sfat pe care mi l-a dat și tata când eram micuță, să fiu umilă, empatică, nu că n-aș fi fost și până acum, dar interacționând cu atât de mulți oameni în competiție, oameni simpli care aveau nimic, doar o credință mare în Dumnezeu și cu toate astea tot ne ofereau ce aveau ei mai bun și mai frumos, chiar și sufletele lor, m-am convins încă o dată că nimeni și nimic nu mă poate opri, singura limită fiind fetițele mele. Vă mulțumesc enorm pentru toată susținerea, toate mesajele de încurajare pe care mi le-ați trimis, legate de competiție și nu numai. Înseamnă mult pentru mine!”, a mai declarat Andreea Antonescu.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te