Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Andreea Bănică și CRBL vin la „Te pui cu blondele?”

de Redactia Tvmania

Diseară, de la 20.30, un nou sezon Te pui cu blondele? ia startul la Antena 1 cu doi invitaţi de top şi întrebări care mai de care mai provocatoare. Andreea Bănică şi CRBL îşi vor uni forţele împotriva armatei lui Negru, 50 de blonde curioase care îi vor asalta pe cei doi cu fel de fel de întrebări îndrăzneţe.

La Te pui cu blondele? Andreea Bănică va povesti despre o experienţă inedită de shopping în Paris, iar dacă ai la dispoziţie banii necesari pentru un Chanel, trebuie să ai şi timp pentru că Chanel se vinde ca pâinea caldă. Deşi credea că a găsit soluţia pentru o sesiune eficientă de shopping, planurile Andreei au fost date peste cap de ruşi, chinezi şi alţi turişti care au asaltat magazinul Chanel.

Îndrăgita cântăreaţă l-a rugat pe Lucian, soţul ei, să-i ţină rând la Chanel, însă când s-a întors încărcată de alte şacoşe de cumpărături, a descoperit că în faţa ei era o coadă imensă de turişti străini. Aşa că poşeta Chanel bej de câteva “miuţe” a rămas în plan pentru Lucian, pe care Andreea l-a rugat să o cumpere următoarea dată când are drum prin Paris.

Ce alte mărturisiri inedite au mai făcut invitaţii lui Dan Negru, rămâne de văzut miercurea aceasta, de la 20.30, în prima ediţie Te pui cu blondele?

[imagebrowser id=1008]

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te