„Sunt premiantă, da, şi sunt foarte fericită că este o medalie care nu ţi se dă la final de carieră. Este o medalie de merit, pe care o primeşti în timpul activităţii şi care-ţi permite să faci lucruri frumoase în continuare. Mă simt extrem de onorată să primesc o asemenea distincţie din partea Franţei, mai ales că nu este ţara în care trăiesc. Atunci când cineva îţi recunoaşte meritele profesionale şi personale nu poţi decât să fii mândru. Sper să fiu în continuare la înălţimea aşteptărilor şi să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a reprezenta cu mândrie România peste hotare“, a spus Esca.
„Republica Franceză îşi propune să decoreze personalităţile străine care joacă un rol important în promovarea Franţei, care sunt ambasadori ai Franţei şi care au o carieră de succes. Andreea Esca este unul dintre cele mai bune exemple. E o personalitate care a reuşit în domeniul jurnalismului şi nu numai, e foarte populară şi are foarte multe realizări“, a afirmat ambasadoarea Franţei, Michèle Ramis.
Apropierea jurnalistei faţă de cultura franceză se datorează şi faptului că este căsătorită de 18 ani cu omul de afaceri francez Alexandre Eram, căruia i-a mulțumit pe rețelele de socializare:
„Le multumesc parintilor mei pentru medalia primita astazi! Educatia,sustinerea si incurajarile lor permanente, m-au facut sa fiu omul de astazi! Si iti multumesc tie, @douglaslormand ca ai preluat cu succes stafeta de la ei :)”.
Andreea este bine cunoscută şi de telespectatorii francezi, după ce o echipă France 2 a difuzat un interviu cu ea şi a comparat-o cu una dintre cele mai apreciate prezentatoare de ştiri din Franţa. În cei 25 de ani de carieră, Andreea Esca a realizat interviuri cu mari personalităţi ale lumii, printre care Prinţul Charles, Charles Aznavour, Michel Platini, Madeleine Albright şi Boris Becker.