Homepage  / Vedete româneşti

Andreea Ibacka, pentru ultima dată pe platourile de filmare de la „Adela”. Personajul ei revine în sezonul 4

Andreea Ibacka, pentru ultima dată pe platourile de filmare de la „Adela”. Personajul ei revine în sezonul 4
10

de Cătălina Matei,

De curând s-au încheiat filmările pentru cel de-al patrulea și ultimul sezon, de altfel, al serialului „Adela” difuzat la Antena 1. Printre cei care și-au rostit replicile finale s-a regăsit și Andreea Ibacka, deși personajul ei a apărut doar în primul sezon. Actria a interpretat-o pe Mona Andronic, soția lui Paul Andronic, la începutul poveștii.

În iunie anul trecut, Andreea Ibacka filma ultima sa secvență din serialul „Adela”. Soția lui Cabral era însărcinată la acel moment cu cel de-al doilea copil, iar personajul ei, Mona Andronic, urma să iasă din poveste.

În primul sezon, Paul (Mihai Călin) deţine un imperiu media pe care l-a moştenit la moartea tatălui său şi şi-a dedicat întreaga viaţă afacerii pe care o preţuieşte mai mult decât orice. Cu Mona (Andreea Ibacka), fostă prezentatoare de ştiri, s-a căsătorit atunci când a aflat că aceasta este însărcinată, însă nu a iubit-o cu adevărat niciodată. Atunci când Mona a pierdut copilul într-un accident de care îl consideră vinovat pe Paul, relaţia lor s-a răcit şi mai mult.

Pe parcursul următoarelor sezoane, Paul Andronic își reîntâlnește marea dragoste, pe mama adevăratei sale fiice, iar Mona Andronic dispare din peisaj.

În ultimul sezon însă, personajul Andreei Ibacka reapare. Cel puțin așa reiese din postările recente ale actriței de pe contul său de Instagram.

„Astăzi este vineri și este ultima zi de filmare a proiectului. 🎬🎥 @adela_paginaoficiala ♥️ Mă leagă multe amintiri dragi de acest serial, aceste locații de filmare, acești colegi minunați, pe care îi felicit din toată inima mea. Și, deși atunci când am intrat în concediu de maternitate am mai auzit o dată că a fost ultima secvență pentru Andreea Ibacka, vestea bună e că pe a mea Mona o veți mai vedea și în sezonul 4”, a scris Andreea în dreptul filmulețului postat.

Pe lângă video-ul respectiv, într-o altă postare, Andreea a publicat și fotografii cu ea realizate la filmările pentru ultimul sezon din „Adela”.

„MONA Andronic @ @adela_paginaoficiala for one last time”, a scris Andreea Ibacka în dreptul lor.

Dezvăluiri despre viața de familie

Recent, Andreea Ibacka a fost invitată în emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV, unde a fost nevoită să răspundă la o serie de întrebări despre relația ei cu Cabral Ibacka. Cătălin Măruță a întrebat-o cine este cocoșul în casă, iar actrița i-a atribuit acest rol soțului ei. Nu de alta, dar nu avea cheile la ea și i-a fost teamă că poate Cabral schimbă yala dacă este nemulțumit de răspuns.

„Eu sunt poziția ghiocelului, iar când cocoșul cântă… El e cocoșul, Cabral, zic să mă pun bine cu el, că nu am cheile la mine și poate schimbă yala”, a spus Andreea Ibacka la Pro TV, potrivit libertatea.ro.

În continuare, Andreea Ibacka a spus că ea și Cabral nu mai dorm împreună de patru ani, de când a venit pe lume Namiko. În plus, atunci când dormeau împreună, actrița avea un set de reguli pe care soțul ei trebuia să le respecte.

„Noi nu mai dormim în aceeași cameră de 4 ani și atunci când dormeam, că așa am făcut copiii, am eu o regulă de aur. Nu sunt pe tiparul iubitei clasice. Nu îmi place îmbrățișată, nu împart plăpumioara, fiecare pe așternutul lui. Deci, sparte în sparte, frățeste”, a dezvăluit actrița.

Andreea și Cabral Ibacka dorm în camere separate, fiecare cu câte un copil.

„Ne-am împărțit. Eu stau cu cel mic, iar el cu cea mare, care doarme jumptate de noapte la ea în cameră și dup-aia dă buzna peste tac-su. (…) E mai greu, dar suntem mult mai relaxați cu copilul, că e a doua oară. Mă bucur mult de bebelușeală, nu mă enervez niciodată”, a mai spus actrița.

Andreea-Ibacka-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton