Andreea Mantea (30 de ani) nu stă locului o clipă şi nu face abuzuri alimentare, iar acest lucru a ajutat-o să-şi recapete silueta după naştere şi să aibă un tonus de invidiat.
Andreea Mantea (30 de ani) nu stă locului o clipă şi nu face abuzuri alimentare, iar acest lucru a ajutat-o să-şi recapete silueta după naştere şi să aibă un tonus de invidiat.
Andrea Mantea a reuşit să revină la dimensiunile de dinainte de a naştere „fără prea mare efort”.
„Mămicile ştiu, când ai un copil, nu trebuie să ţii un regim anume sau să mergi la sala de fitness pentru că orice activitate casnică, care implică şi copilul, te tonifică :). Nu sunt adepta dietelor, mănânc ce poftesc, dar recunosc că nu fac abuz. Mai ales în cazul dulciurilor”, ne-a explicat vedeta Kanal D.
Imediat după ce l-a adus pe lume pe David, în mai 2015, co-prezentatoarea emisiunilor „Wow Biz” şi „Se strigă darul” a apelat la o băutură în care a pus patru lămâi, patru litri de apă, o caserolă cu rădăcini de ghimbir şi o mână de afine.
„În afară de consumul acestei ape, am renunţat la prăjeli, pâine şi sucuri din comerţ (cu acid sau fără)”, a povestit ea.
În prezent, frigiderul Andreei este plin de „alimente proaspete, fructe, legume”. „Iar pentru David aduc produse naturale de la ţară, pe care le păstrez într-o cămară, în recipiente speciale sau pur şi simplu, în lădiţe, în nisip”.
Reguli simple pentru frumuseţe
Ca orice vedetă de televiziune Andreea are tenul „chinuit de machiaje”, iar părul „de coafuri şi produse aplicate”, aşa că are o regulă de la care nu se abate niciodată:
„Cred că un lucru esenţial de care trebuie să ţină cont fiecare femeie este acela de a nu merge niciodată la culcare nedemachiată. Demachierea este esenţială, indiferent de cât de obosite sunteţi în acel moment. Lăsaţi tenul să respire! Plus că întotdeauna îmi fac timp pentru o mască pentru faţă sau pentru păr”.
De cele mai multe ori, chiar dacă are un program foarte încărcat, Andreea nu-şi pierde energia:
„Într-adevăr, ajung destul de târziu acasă, seara, după emisiune, dar de fiecare dată dorm bine acele câteva ore. Iar băieţelul meu este cel care mă încarcă şi mă face să nu resimt oboseala”.
În ceea ce-l privește pe micuțul David, acesta „este plin de energie, mă surprinde în fiecare zi, cu fiecare cuvinţel pe care-l rosteşte. Aş vrea să petrec foarte mult timp cu el, dar reuşim doar câteva ore pe zi, timp în care ne jucăm împreună. Culmea, nu obosesc niciodată. Cred că am dat în mintea copiilor”, ne-a povestit Andreea.
Articol apărut iniţial în revista „TV Satelit”.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Alte articole:
Andreea Mantea a ajuns cu elicopterul la nuntă
Andreea Mantea a filmat în Maramureș pentru emisiunea „Se strigă darul!”