Homepage  / Știri / Televiziune

Andreea Marin a propus un format amplu postului TVR

Andreea Marin a propus un format amplu postului TVR

de Redactia Tvmania

Andreea Marin (38 de ani) se află în tratative cu postul public de televiziune. Într-un interviu acordat ziarului "Libertatea", vedeta a recunoscut că a răspuns "cu plăcere" provocării de a scrie "un proiect special, un format amplu, dedicat postului în care am avut multe realizări".

„Am primit o propunere din partea Televiziunii Naţionale, căreia i-am răspuns cu plăcere. Ideile mele au fost îmbrăţişate. Căutăm soluţii pentru implementarea acestui format cât mai eficient şi avantajos din punct de vedere bugetar pentru postul naţional, dar în acelaşi timp fără să facem rabat de la calitate. Audienţa cu orice preţ nu e pentru mine un posibil scop. Nu vorbim despre un concept simplu de realizat”, a spus Andreea Marin.

„Nu îmi permit să fac lucruri îndoielnice”

Fosta realizatoare a emisiunii „Surprize Surprize” a mărturisit că preferă să nu se implice într-un proiect care să arate „ieftin”.

„E momentul în care Televiziunea Naţională are o singură opţiune, după părerea mea: o schimbare radicală, care să o propulseze acolo unde merită. Dacă găsim soluţii de eficientizare astfel încât raportul preţ-calitate să fie unul echilibrat, mergem mai departe”, a declarat ea.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton