Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Andreea Marin, adevărul despre cum se înțelege cu Mihaela Rădulescu: „Cred că e mai bine să fim pe drumuri diferite”

de Redactia Tvmania

O bună bucată de vreme, începând chiar de la debutul lor la tv, Andreea Marin și Mihaela Rădulescu au ajuns să fie considerate rivale. Cele două s-au evitat o vreme, dar s-a întâmplat să fie și față în față în anumite proiecte televizate. În podcastul lui Cătălin Măruță, Andreea Marin a vorbit deschis despre faptul că nu are niciun fel de relație cu Mihaela Rădulescu în afara televiziunii.

Cum se înțeleg în realitate Andreea Marin și Mihaela Rădulescu

Multă lume le consideră pe Mihaela Rădulescu și Andreea Marin rivale, cu atât mai mult cu cât ambele au fost măritate cu Ștefan Bănică Jr. De asemenea, cele două lucrează și același domeniu: în televiziune. Mihaela Rădulescu a prezentat mai multe emisiuni, atât la Antena 1, cât și la PRO TV. Andreea Marin e cel mai cunoscută pentru „Surprize, surprize”, de la TVR 1.

Care este însă motivul pentru care a apărut rivalitatea dintre cele două? De-a lungul anilor, cele două au fost și în același platou de televiziune. În 2021, Mihaela Rădulescu a fost jurat la „Masked Singer”, iar Andreea Marin a jucat rolul Mumei Pădurii, ea câștigând concursul.

Atunci, cele două au făcut și o poză împreună, ba chiar s-au și îmbrățișat. Întrebată acum cum se înțelege cu Mihaela Rădulescu, Andreea Marin i-a oferit următorul răspuns lui Măruță, în podcastul pe care îl realizează.

„Nu a fost nicio luptă între mine şi Mihaela, nu au fost lucrurile dorite aşa de mine. Nu comunicăm şi în afara televiziunii. Cred că e mai bine să fim pe drumuri diferite. În afara televiziunii, nu avem o relaţie, nu avem compatibilităţi”, a spus Andreea Marin, citată de libertatea.ro.

„E mai bine să fiu diplomată şi să tac. Am tot încercat să scap de această rivalitate, dar s-a tot ţinut de mine”, a mai adăugat vedeta.

Andreea Marin: „Am deranjat când am devenit prea vizibilă”

Acum câteva luni, în emisiunea sa de la Kanal D, Denise Rifai a fost curioasă să afle de la ce a pornit „supărarea” între cele două vedete. Astfel, la întrebarea „De la ce a început războiul cu Mihaela Rădulescu?”, Andreea Marin a răspuns că nu de la ea a început totul.

„În primul rând, cât de deplasat să te gândești că cineva se însoară sau se mărită cu un om pentru că a mai fost cineva însurat sau măritat cu același om. Trebuie să fii puțin bolnav fie să o gândești, dar să o și faci. În orice caz nu de la mine. Eu sunt un om care privește în curtea sa, își vede cu extrem de multă pasiune de munca sa. Probabil că am deranjat prin succes.

Am deranjat când am devenit prea vizibilă, deși la început eram un copil care nu părea să ofere perspective, creșterea a fost fulminantă și a deranjat. Și de aici au pornit tot felul de șicane, dar nu de la mine.

Eu sunt un om educat, cu bun simț, și sunt un om care știe să-și vadă de drumul său, însă la un moment dat agresivitatea te deranjează și trebuie să te aperi. Evident de la ea. Când sunt două persoane implicate, mai rămâne una. Fiecare s-a definit, realitatea de azi arată unde e fiecare”, a declarat Andreea Marin în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te