Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Andreea Marin se pregătește să revină pe micile ecrane într-o emisiune nouă. Primele detalii

de Redactia Tvmania

Andreea Marin se implică într-o serie de proiecte diverse, majoritatea nefiind legate de televiziune. Cu toate acestea, atunci când agenda îi permite, vedeta acceptă să apară în diverse emisiuni televizate. Ce știm despre noul proiect al „Zânei surprizelor”.

În prezent, Andreea Marin pregătește o surpriză pentru fani, revenind pe micile ecrane într-o nouă emisiune. Conform informațiilor, aceasta va fi difuzată la una dintre marile televiziuni.

La doi ani de la finalizarea proiectului de la TVR 2, „Nu există nu se poate!”, Andreea Marin a anunțat că revine:

„Nu o emisiune permanentă, sincer nu e momentul pentru asta, fiind foarte prinsă cu propriul business, dar ne vedem în deschiderea unei emisiuni noi, la una dintre marile televiziuni, detalii la momentul potrivit”, a declarat Andreea Marin pentru Playtech.

Cum își petrece Andreea Marin timpul liber

Pe lângă proiectele sale profesionale, în timpul liber, Andreea Marin își găsește liniștea în grădina de acasă. Vedeta a postat recent pe rețelele de socializare imagini cu fructele și legumele recoltate din grădina casei sale:

„Roadele noastre, crescute cu apă, soare și dragoste în Grădina cu miresme, fără chimicale, cu gustul legumelor din recolta bunicii de odinioară.

Avem si dovleci, ardei, vinete, ceapă, usturoi, rădăcinoase, plante aromatice, verdețuri de toate felurile, iar fructele românești (mere, caise, cireșe, vișine, căpșunele, mure) și cele exotice sunt la ele acasă la noi (lămâi, măslini, mandarine, rodie).

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Câte puțin din fiecare, căci nu avem o grădină mare și am improvizat soluții inedite gândite de noi ca să valorificăm orice loc în mod constructiv, dar e de ajuns pentru noi și cei dragi ce ne calcă pragul.

Am pornit de la busuiocul, pătrunjelul, ardeii și roșiile cherry plantate cu ani în urmă în ghiveci în micul balcon de la bloc, unde stăteam înainte să am șansa de a ne muta din București aici, unde am câștigat un colț de natură, liniște și aer curat. Cu pasiune, dorință și efort, nu există nu se poate!”, a scris vedeta în mediul online.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te