În toamna anului trecut, mai exact pe 12 octombrie, Andreea Marin revenea la TVR după o pauză de 3 ani. Revenirea sa a fost o surpriză, prezentatoarea venind în fața telespectatorilor cu un nou format denumit „Nu există nu se poate”.
În toamna anului trecut, mai exact pe 12 octombrie, Andreea Marin revenea la TVR după o pauză de 3 ani. Revenirea sa a fost o surpriză, prezentatoarea venind în fața telespectatorilor cu un nou format denumit „Nu există nu se poate”.
„Televiziunea Națională m-a chemat din nou… acasă! Acolo m-am construit ca om de televiziune, când am pășit în acest domeniu eram studentă la informatică și habar nu aveam ce înseamnă munca la TV.” Andreea Marin a adăugat că: „Acolo, la TVR, se reclădește acum, cărămidă peste cărămidă, și oamenii care au fost strâns legați de istoria televiziunii naționale – din care ulterior au plecat mulți dintre cei ce sunt acum în media în privat – sunt primii care pot pune umărul acum, mai mult ca oricând. Mi s-a propus să creez un nou format cu care să mă întorc acasă, la TVR.”, declara Andreea în toamna anului trecut.
În primul sezon i-au călcat pragul Andreei nume cunoscute, iar telespectatorii au fost încântați să o revadă pe Andreea Marin pe micile ecrane.
Însă, cum primul sezon a ajuns la final, eram curioși dacă emisiunea va continua cu un alt sezon. Anunțul a fost făcut de Andreea Marin, care a anunțat pe Instagram că emisiunea sa de la TVR 2, „Nu există nu se poate”, va debuta cu al doilea sezon pe 12 aprilie.
„Om frumos în fața camerei echipei ‘Nu există nu se poate cu Andreea Marin’, om care visează la ce va ieși în spatele ei. Abia aștept să aduc în casele voastre oamenii extraordinari pe care ii descopăr zi de zi! Din 12 aprilie, sezon nou al emisiunii la TVR2, de luni până joi, la ora 18 și în reluare la 23! P. S. Dacă ați pierdut ediții din sezonul trecut, le puteți vedea acum, zi de zi, la aceleași ore, la TVR 2„, a anunțat Andreea Marin.
Aceasta a mai adăugat și că filmările noului sezon au început deja, și că întreaga echipa muncește din greu pentru a le oferi fanilor ediții memorabile.
„Zi de zi, de dimineață până noaptea, filmăm noua serie @nuexistanusepoate care începe pe 12 aprilie, cu emoția întâlnirii cu oameni cu adevărat extraordinari. Ce binecuvântare e această muncă!”, a concluzionat Andreea Marin.