Modifica setarile cookie
Homepage  / Interviul altfel

INTERVIUL ALTFEL: Andreea Marinescu visa să devină însoţitoare de bord

de Redactia Tvmania

Andreea Marinescu

Colega lui Mihai Dedu de la „Ştirile Pro TV” de la ora 7.00 visa să fie însoţitoare de bord când era mică, iar acum şi-ar dori un gadget… zburător. Adică o dronă!


Săptămâna asta te-a uimit la TV… O ştire venită din China, unde un tânăr a stat suspendat 20 de minute ţinându-şi de mâini iubita care alunecase de pe balcon. Şi el a alunecat şi era cât pe ce să îşi piardă viaţa, dar vecinii l-au ţinut de picioare până la venirea pompierilor şi amândoi au fost salvaţi.

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… “Serviţi, vă rog!” pentru că… Nea Mărin şi vedetele sunt amuzanţi şi nu pot trece neobservaţi!

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare… Pavel Bartoş, pentru că nu îmi dau seama de unde are atât de multă relaxare şi inspiraţie.

Cel mai interesant format TV străin ţi se pare… “The Voice”.

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… nu prea merg la cinema. De obicei ne uităm acasă la filme sau la desene animate.

Cel mai recent ai dat search pe Google la… cât costă un bilet RATB (râde).

Un bilet RATB costă… Mai mult decât trebuie, având în vedere salariul minim pe economie.

În copilărie ai jucat, la serbare, rolul … Unui ghiocel.

În copilărie visai că atunci când vei creşte mare vei deveni… însoţitoare de bord, pentru că mi se părea incredibil să poţi călători cu avionul. Era în vremea în care maşinile aveau voie să circule doar dacă aveau numere pare sau impare, în funcţie de săptămâna în care eram.

Prima ta amintire este… de pe la 3 ani, când i-am cerut foarte clar bunicului meu, care era croitor, o fustă strâmtă, scurtă şi cu un slit foarte adânc!

Cel mai de preţ obiect pe care îl posezi este… nu pun preţ pe obiecte, ci pe oameni!

Dacă mâine te-ai trezi şi ai fi Bruce Willis… aş încerca să aflu secretul popularităţii lui Chuck Norris.

Vacanţa perfectă înseamnă pentru tine… Familie, linişte, mare sau ocean exact în această ordine şi combinaţie.

Gadgetul la care visezi momentan este… O dronă!

Comedia la care râzi mereu e… “Pinguinii domnului Popper”, “Happy Feet”, “Rio”, “Motanul încălţat”, mai ales că Vladimir (fiul Andreei, n.r.) mă întreabă la exact aceeaşi scenă ce spune mama motanului când el urmează să fie arestat.

Primul film pe care l-ai văzut la cinematograf a fost… Nu mai ţin minte primul film, ştiu că a început pelicula cu leul care răgea exact ca la începutul desenelor şi eu eram cu tata, cred că aveam vreo 4 ani. În liniştea din sală am ţipat: “Uraaaaaa, desene animateee!”.

Cel mai tare erou de acţiune din filme este… Joey din “Legea străzii”, interpretat de Jason Statham.

Pe o scală de la 1 la 10, cât eşti de celebru/celebră? Cât să apar în TV Mania! (râde)

Plăcerea ta vinovată la TV… sunt emisiunile culinare.

Ce ştii să faci mai bine decât toţi cunoscuţii tăi? Tarte cu fructe de pădure şi supă cu găluşte.

Cel mai interesant lucru/loc din oraşul tău natal este… Fântâna arteziană cântătoare din centrul Piteştiului care, pentru 30 de minute, îţi oferă un moment minunat de relaxare.

Cel mai interesant lucru/loc din Bucureşti este… Îmi plac muzeele din Bucureşti şi locurile în care mă liniştesc, dar pe astea nu le dezvălui.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te