Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Andrei Leonte e primul câştigător de la „X Factor”

de Redactia Tvmania

Prima zi a noului an a început cu multe emoţii şi tensiune  pentru Alin, Andrei şi Iulian, pentru mentorii lor, dar şi pentru sutele de susţinători ai lor. Deznodământul X Factor a venit după zece săptămâni, timp în care finaliştii au luptat pe scena X Factor pentru a-şi indeplini cel mai mare vis al lor: acela de a fi star.

Andrei Leonte a fost concurentul care i-a cucerit definitiv pe români, fiind desemnat marele câştigător X factor. Andrei Leonte a fost în „grădiniţa” lui Mihai Morar şi a demonstrat de-a lungul celor zece gale live că are factorul X şi că este un artist complet.

Andrei a fost ales de români pe primul loc în marea finală X Factor, după ce a ridicat publicul în picioare cu duetul cu Tudor Chirilă şi Vama. Pe locul al doilea s-a clasat Alin Văduva, care a stârnit ropote de aplauze cu duetul făcut cu trupa Vunk , iar pe locul al treilea Iulian Vasile a impresionat prin interpretarea alături de trupa Mandinga.

Concurenţii au cântat câte trei piese fiecare, dintre care una în duet cu artişti de renume. Coregrafiile au fost şi ele surprinzătoare, iar publicul a fost cel care a ales marele câştigător.

După şase luni de căutări, audiţii, pregătiri şi gale live, pe 1 ianuarie 2012 X Factor a dat numele următorului super star la României, a dat numele câştigătorului celui mai mare premiu din istoria show-urilor de gen din ţara noastră: 200.000 de euro.

[imagebrowser id=497]

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te