Chiar dacă pe parcursul celor zece săptămâni de gale „X Factor”, telespectatorii l-au putut cunoaşte destul de bine pe Andrei Leonte şi l-au putut vedea interpretând o gama variată de melodii, de la balade la piese rock sau dance, telespectatorii îl vor vedea sâmbătă într-o cu totul altă ipostază pe Andrei.
Acesta va intra în pielea unui personaj celebru din lumea muzicii, iar transformările prin care va trece vor fi spectaculoase.
Nu mai puţin spectaculoase vor fi şi transformările prin care vor trece concurenţii. Aceştia au tras la sorţi la finalul ediţiei trecute numele artiştilor pe care îi vor avea de interpretat în gala de sâmbătă. Cele opt vedete concurenţi vor fi, pe rând: Tina Turner, Angela Similea, Aerosmith, Ricky Martin, Mihai Trăistariu, David Bisball, Joe Cocker şi Shakira.