Arhitectul Andrei Samoil este unul dintre speciașiștii care au ajutat la primele transformări la „Visuri la cheie”, în sezoanele 1 și 2. El a revenit acum în echipa emisiunii de la Pro TV, unde, alături Dragoș Bucur și gașca arhitecților, colorează și realizează, la propriu și la figurat, visurile familiilor greu încercate.
Nu ești la prima experiență în acestă emisiune. Care sunt cele mai mari provocări ale acestui format?
De fiecare dată când m-am alăturat echipei Visuri la cheie am avut de înfruntat două provocări: timpul în care trebuie să venim cu soluții sau să rezolvăm diverse probleme apărute pe șantier este extrem scurt. În perioada filmărilor nu prea ținem cont de programul uzual de lucru, uneori dormim puțin și facem tot ce putem ca să terminăm la timp și să nu lăsăm familiile și echipa să ne aștepte.
A doua provocare este să reușim să înțelegem cu adevărat familiile la care ajungem și nevoile pe care acestea le au. Cu toții înțelegem rațional greutățile prin care au trecut, dar fără să le fi trăit pe pielea noastră, uneori ne este greu să ne punem până la capăt în pielea lor. Iar asta este ceva foarte important de făcut ca să le putem amenaja casa astfel încât să li se potrivească perfect.
Care a fost proiectul care ți-a dat cele mai mari bătăi de cap în acest sezon?
Îmi amintesc un proiect de acum șase ani când a trebuit să amenajăm un apartament de trei camere pentru o familie cu o mămică și șapte copii. A fost o adevărată provocare să folosim fiecare centimetru din acel apartament astfel încât să aibă fiecare câte un spațiu personal. Tot acum șase ani a trebuit să construim o casă de la zero, cu tot cu fundație, în doar câteva săptămâni. Acolo fiecare minut a contat.
Și care a fost reacția care te-a lăsat fără replică?
Am rămas în minte cu reacția fetiței de acum șase ani căreia i-am amenajat o cameră cu temă Harry Potter. Avea în mijloc o mătură zburătoare transformată în leagăn. Când a văzut camera i-a plăcut atât de tare că nu mai voia să se dea jos de pe mătură. M-am bucurat și eu tare mult văzându-i reacția.
Care este culoarea / materialul / unealta preferată? Și o mică motivație…
De obicei, nu mă prea despart de ruleta mea pentru că îmi place să plănuiesc și să organizez lucrurile în jurul meu. Totuși, pe locul doi, ar fi un baros sau (mai bine) un picamer. Cred că activitatea de demolare poate avea un efect terapeutic și este, cu siguranță, foarte satisfăcătoare.