Homepage  / Vedete străine

Angelina Jolie a împlinit 46 de ani. Cum și-a petrecut actrița ziua de naștere

Angelina Jolie a împlinit 46 de ani. Cum și-a petrecut actrița ziua de naștere

de Redactia Tvmania

Actrița Angelina Jolie a împlinit pe 4 iunie 46 de ani, iar cel mai frumos dar a fost compania celor șase copii ai ai, cu care și-a petrecut întreaga zi. Aceștia i-au pregătit celebrei lor mame o surpriză: o cină la un restaurant exclusivist din Los Angeles, scrie People.

„Au avut o zi grozavă sărbătorind acasă, iar copiii au surprins-o cu o cină specială”, a spus o sursă pentru revista americană.

În ultimii ani, Angelina Jolie a preferat aniversările discrete și chiar a dus o existență cât mai ferită de ochii lumii, preocuparea ei principală fiind obținerea custodiei primare a copiilor (Maddox, 19 ani, Pax, 17 ani, Zahara, 16 ani, Shiloh, 15 ani, și gemenii Vivienne și Knox, în vârstă de 12 ani) în procesul cu fostul soț, Brad Pitt. Recent însă, actrița a suferit o înfrângere usturătoare, judecătorii acordând custodia comună celor doi foști soți.

La începutul acestui an, Jolie povestea cât de inventivi sunt copiii ei când vine vorba de a o sărbători.

„Copiii mei au fost întotdeauna uimitori la Ziua Mamei. Distracția pentru mine este că nu planific nimic, nu fac nimic și toți au tendința de a coopera pentru a mă surprinde cu ceva”, a spus ea.

„Doar faptul că fac ceva împreună și se gândesc la ceva împreună și că vor să facă acest lucru este important pentru mine și mă face să plâng mereu”, a adăugat Jolie. „Glumesc mereu pe seama faptului că mă fac să plâng rapid. Râd de câte ori plâng în ziua respectivă sau cât de repede plâng”, a mai spus ea.

 

Actrița pe care o vom vedea anul acesta în blockbusterul „Eternals” s-a bucurat de timpul de calitate petrecut în ultimul an cu copiii ei, deoarece au fost în carantină împreună în timpul pandemiei COVID-19.

„Am descoperit că copiii s-au reconectat cu adevărat”, a spus ea pentru, mărtusind că a ajutat și faptul că fiul cel mare, Maddox, a revenit din Seul, unde face facultatea, pentru a fi alături de familie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton