Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Angelina a tăiat orice comunicare cu Brad Pitt și dă o avere pe casa închiriată

de Redactia Tvmania

După anunțul divorțului cuplului Brangelina, zvonurile continuă să apară în presa de peste Ocean. Recent, surse apropiate celor doi actori au confirmat că între ei nu mai există nicio legătură, Angelina Jolie blocându-i chiar numerele de telefon soțului său.

„Angelina a blocat numerele de telefon ale lui Brad și nu mai vrea să primească niciun mesaj scris de la el”, a spus o sursă citată de Us Weekly.

Actrița de 41 de ani, care a intentat divorțul de Brad Pitt în cursul săptămânii trecute, s-a mutat alături de cei șase copii într-o casă închiriată din Malibu – pentru care va plăti nici mai mult, nici mai puțin de 95.000 de dolari pe lună – și nu mai vrea să aibă niciun contact cu Brad, scrie Daily Mail. De altfel, Jolie ar fi semnat actele de închiriere a locuinței de pe malul oceanului cu circa o lună înainte de anunțul despărțirii.

Între timp, Brad Pitt (52) continuă să fie foarte afectat de vestea divorțului și de faptul că nu și-a mai văzut copiii în ultimele zile. „Este distrus și a plâns. A fost luat prin surprindere și nu avea nici cea mai mică bănuială că ea va face acest lucru”, a spus o sursă apropiată actorului.

Totodată, sursa a povestit că, deși este foarte supărat, Brad Pitt vrea cu tot dinadinsul ca cei mici să fie bine. „Copiii întreabă de Brad, deci el speră să îi vadă în cursul săptămânii viitoare”, a mai spus persoana citată.

Te-ar putea interesa și:

1. Brad Pitt este îngrozit că și-ar putea pierde copiii!

2. Brad Pitt, anchetat de FBI din cauza unui presupus abuz asupra copiilor săi

3. Marion Cotillаrd a răspuns acuzațiilor aduse de presă în scandalul Brangelina

4. Divorţul anului: Brad Pitt, luat prin surprindere, e furios pe Angelina

5. Angelina Jolie şi Brad Pitt divorţează. Actriţa cere custodia copiilor

6. Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au căsătorit în secret

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te