Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Angelina Jolie a vizitat refugiaţii din Italia

de Redactia Tvmania

Actriţa din „Turistul” (2010) şi-a petrecut toată ziua de duminică, 19 iunie, într-o tabără de refugiaţi africani de pe insula italiană Lampedusa, relatează starpulse.com.

Vizita face parte dintr-un turneu oficial – pe care actriţa îl desfăşoară în calitate de Ambasador al agenţiei pentru refugiaţi a Naţiunilor Unite – şi vine doar la câteva zile după ce Angelina Jolie (36 de ani) a primit permisiunea de a vizita tabăra de refugiaţi sirieni din Turcia.

Tabăra din Lampedusa este plină de refugiaţi care au părăsit Tunisia şi Libia în ultimele luni.

Actriţa şi cei şase copii – Maddox (9 ani), Pax (7 ani), Zahara (6 ani), Shiloh (5 ani) şi gemenii Knox şi Vivienne (2 ani) – pe care-i creşte cu Brad Pitt (47 de ani) s-au mutat pentru o perioadă în Malta, unde actorul a închiriat o fortăreaţă din secolul al XVIII-lea.

Partenerul actriţei filmează în Malta pentru pelicula „World War Z”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te