Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Angelina Jolie crede că Jennifer Lawrence i-a furat rolul

de Redactia Tvmania

Angelina Jolie (37 de ani) este invidioasă pe colega mai tânără de breaslă, Jennifer Lawrence (22 de ani), a povestit o sursă pentru „The National Enquirer”. Angie a dat probe pentru rolul feminin din „Silver Linings Playbook”, dar audiţia tinerei Jennifer (realizată pe Skype) l-a cucerit pe regizorul David O. Russell.

„Era un rol de top, cu replici extraordinare şi Angelina a dus o campanie intensă pentru a-l obţine. Dar odată ce regizorul a văzut-o pe Jennifer, nu a mai încăput loc de discuţii. Jennifer a depăşit-o clar ca performanţă şi Angie s-a înfuriat! E un rol consistent, aducător de premii şi crede că trebuia să fie al ei. A ţipat «Ce are ea şi eu nu am?». Răspunsul e tinereţea. Angie îmbătrâneşte şi rolurile importante merg la actriţe tinere ca Jennifer”, a spus sursa.

David O. Russell a reunoscut că o considera pe Lawrence prea tânără pentru rolul care i-a adus deja nominalizări la Globul de Aur şi Screen Actors Guild Awards, dar că l-a cucerit la audiţie.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te