Homepage  / Știri

Angelinei nu-i face bine mâncarea vegetariană

Angelinei nu-i face bine mâncarea vegetariană

de Redactia Tvmania

Actriţa în vârstă de 35 de ani a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi-a pus sănătatea în pericol adoptând o alimentaţie vegetariană, semnalează esmas.com.

“Glumesc atunci când spun că friptura în sânge este secretul frumuseţii mele. Însă, chiar îmi place carnea roşie. Am fost vegetariană foarte mult timp şi acest lucru aproape că m-a omorât. Am descoperit că eram subnutrită”, a spus Angelina.

Totuşi, vedete precum Paul McCartney şi Alicia Silverstone au declarat că, după ce au renunţat la carne, au avut mai puţine toxine în organism şi s-au simţit mai uşoare.

Dacă odată era să moară din cauza dietelor vegetariene, Angelina a prins între timp forţă şi a realizat majoritatea cascadoriilor la cea mai recentă peliculă a sa “Salt”, care rulează în prezent şi pe marile ecrane din România.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton