Homepage  / Articole

Angelique Boyer este fată rea în “Teresa”

Angelique Boyer este fată rea în “Teresa”

de Redactia Tvmania

Chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, postul Acasă aduce o nouă telenovelă marca Televisa, ai cărei protagonişti sunt Angelique Bayer şi Aarón Diaz. Serialul va fi difuzat de luni până duminică de la ora 19.30.

Cunoscută telespectatorilor din telenovela “Rebelde”, actriţa în vârstă de 22 de ani, Angelique Boyer, revine pe micile ecrane în primul rol de protagonistă, Teresa, o tânără frumoasă, seducătoare, ambiţioasă, materialistă, frivolă şi fără scrupule, care îşi sacrifică iubirea pentru a-şi atinge obiectivele. O altă versiune a telenovelei “Teresa” a fost realizată în 1989 şi avut-o în rolul principal pe celebra Salma Hayek. Filmările pentru telenovelă s-au realizat atât în Mexic, cât şi în Spania şi Franţa, iar muzica de pe coloana sonoră este interpretată de diva mexicană Gloria Trevi.

Protagonista e personajul negativ

Teresa le va distruge pe rând vieţile celor din jur, fără să-i pese că, mai devreme sau mai târziu, va veni momentul în care va trebui să regleze conturile cu viaţa. Ea va oscila între iubitul ei, Mariano (Aarón Diaz din “Clase 406” şi “Barrera de amor”), care a sprijinit-o întotdeauna şi între profesorul său, Arturo de la Barrera (Sebastian Rulli, din “Rubi”), care îi va plăti şcoala şi se va îndrăgosti nebuneşte de ea. Un tânăr pe nume Paulo, cea mai bună partidă din şcoala unde Teresa studiază, îi da însă, la un moment dat, o lecţie protagonistei şi o umileşte în public când află că este săracă.

În ceea ce priveşte rolul din această telenovelă, Angelique Bayer a declarat că trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa ei şi că nu se teme de schimbarea de imagine pe care i-o va aduce interpretarea acestui tip de personaj, dar îi este teamă ca nu cumva publicul să o perceapă pe ea greşit: “Teresa este o femeie cochetă, foarte feminină, căreia îi place să strălucească, este o femeie a timpurilor noastre. Există femei ca ea peste tot în lume, dar ea are un un obiectiv pe care-l va atinge cu orice preţ. Ea reprezintă noua generaţie care vrea să primească totul rapid şi uşor, indiferent de consecinţe”, a spus actriţa. Pe Angelique (care are origini franţuzeşti) o veţi mai putea vedea anul acesta într-o altă telenovelă la Acasă, “Corazon salvaje” (remake-ul de la “Inimă sălbatică”), unde interpretează rolul Jimenei.

Pentru rolul Teresei a dat proba şi Aracely Arambula, însă producătorii telenovelei au decis ca Angelique Boyer este cea mai potrivită pentru a da viaţa acestui personaj principal atipic.

Finalul telenovelei nu a fost stabilit

Destinul Teresei, care a cucerit publicul din Mexic, încă nu a fost hotărât de producători: “Încă nu am luat o decizie asupra finalului poveştii, avem mai mult de patru variante”, a declarat producătorul José Alberto Castro (fratele actriţei Veronica Castro şi fostul soţ al Angelicăi Rivera). În Mexic, telenovela a început în august 2010 şi se va termina pe 27 februarie anul acesta.

Pentru a sărbători succesul înregistrat de telenovelă, José Alberto Castro a împărţit dulciuri chiar pe platourile de filmare tuturor membrilor echipei de la “Teresa”. Ca urmare a succesului telenovelei, el are în plan să adapteze scenariul acestei poveşti pentru a pune în scenă o piesă de teatru.

De-a lungul filmărilor, au apărut zvonuri despre o posibilă idilă între protagonistă şi Jose Alberto Castro, dar Angelique Boyer a dezminţit aceste informaţii, precum şi cele legate de relaţiile pe care le-ar fi avut cu alţi colegi din serial.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton