Sfârşitul relaţiei lor a fost anunţat prin intermediul unui comunicat presă: « Vrem să vă anunţăm că, după o relaţie minunată şi plină de iubire, am decis, de comun acord, să o terminăm. În acest moment al vieţii noastre avem de înfruntat multe responsabilităţi, care nu ne permit să menţinem vie dragostea noastră. Vă rugăm să ne respectaţi decizia şi să nu existe nici un fel de interpretări pe seama ei. Noi nu vom mai da alte declaraţii », au zis ei.
Cu tot cu rugămintea lor, presa tabloidă din Mexic a început să dezbată subiectul şi să scoată la suprafaţă adevăratul motiv al despărţirii. Acesta nu ar fi de fapt programul încărcat, ci gelozia ieşită din comun al lui Alberto, care este cu 25 de ani mai în vârstă decât frumoasa Angelique (25 de ani).
Cei doi s-au îndrăgostit în 2011, pe platourile de filmare ale telenovelei « Teresa », pe care Albero a produs-o, însă şi-au ascuns idila cât timp Angelique a filmat pentru serial.