Focus Sat TV va difuza din 16 iunie aclamata miniserie „Ani și ani”. O creație a britanicului Russell T. Davies (responsabil și pentru „Doctor Who”), serialul prezintă o viziune fascinantă a unui viitor distopic. În prim-plan se află membrii unei familii din Manchester, care devin martorii începutului unei schimbări mondiale.
Focus Sat lansează o nouă miniserie. Află tot ce trebuie să știi despre „Ani și ani”
Miniseria „Ani și ani” (Years and Years, 2019) se va vedea la Focus Sat TV în serile de luni și joi, de la ora 21.30.
Este vorba despre povestea în 6 episoade a familiei Lyon, formată din patru frați, bunica lor și soții și copiii lor. Aceștia duc o viață normală până când, într-o noapte din anul 2019, declarațiile unei femei de afaceri în cadrul unei emisiuni tv în direct îi transformă în martorii începutului unei schimbări mondiale. Asistăm la toate temerile și speranțele acestei familii unite, pe care acțiunea seriei o urmărește timp de 15 ani in viitor.
Societatea se schimbă din ce în ce mai rapid și lucrurile merg într-un ritm nebunesc, cu turbulențe politice, avans tehnologic și războaie îndepărtate.
Pe acest fundal volatil, membrii familiei Lyon trebuie să navigheze printre propriile lor provocări zilnice. Ei cred că o singură familie obișnuită nu ar putea schimba vreodată lumea, dar oare au dreptate? Rezultatul este o combinație unică între genurile dramă și science fiction.
„Ani și ani”, o viziune fascinantă a unui viitor distopic
Descris adesea ca fiind geniu, creatorul britanic Russell T. Davies (Doctor Who) creează o viziune fascinantă a unui viitor distopic, unde o familie din Manchester este martoră pe o durată de 15 ani la un război, un atac nuclear, prăbușirea unei bănci și o criză a refugiaților.
Parte din distribuția remarcabilă sunt:
Rory Kinnear (The Imitation Game),
Anne Reid (The Mother),
T’Nia Miller (Doctor Who, 2015),
Ruth Madeley (The Accident),
Jessica Hynes (There She Goes),
Russell Tovey (Being Human) și
Emma Thompson (Sense and Sensibility, Howards End), câștigătoare a două premii Oscar.
Un total de 11 instituții din domeniile televiziunii și filmului, printre care și National Film Awards, UK și Royal Television Society, UK, au acordat acestei serii 18 nominalizări pentru joc actoricesc, scenariu, muzică, producție. Miniseria este apreciată de pasionații de film din lumea întreagă și a fost votată cu 8.3/10 de către utilizatorii site-ului IMDb.com.
Ce alte seriale mai pot fi urmărite în Aplicația Focus Sat