Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

„Animale fantastice 3” va veni pe ecrane anul viitor, dar fără „fantasticul” Johnny Depp

de Mioara Tronaru,

Warner Bros. Pictures a postat pe YouTube primul trailer oficial al celui de-al treilea film din seria „Animale fantastice”: „Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”, care o să ajungă pe marile ecrane în 2022. Este pelicula în care Mads Mikkelsen îl va înlocui pe Johnny Depp în rolul maleficului Grindelwald.

Știrea că periculosul mag Gellert Grindelwald va avea cu totul altă față în „Animale fantastice 3” nu a scăpat nimănui. Iar dacă prima schimbare, de la Colin Farrell la Johnny Depp, a fost prevăzută în scenariu, pentru că fostul prieten al lui Dumbledore își ascundea identitatea, cea de-a doua schimbare, de la Johnny Depp la Mads Mikkelsen, nu a mai fost una impusă de necesitățile scenariului.

Conform contractului, Johnny Depp trebuie să-și reia rolul și în cea de-a treia parte a seriei, dar încurcăturile judiciare l-au pus în imposibilitatea de a mai lua parte la aventură. Pe 6 noiembrie 2020, actorul scria pe Instagram: „Vrea să vă anunț că Warner Bros. mi-a cerut să renunț la rolul Grindelwald din «Animale fantastice». Le respect decizia și mi-am dat acordul”.

Dat afară, dar plătit

Cererea producătorilor de la Warner a venit ca urmare a divorțului foarte mediatizat dintre Johnny Depp și Amber Heard, în cursul căruia cei doi actori s-au acuzat reciproc de violență conjugală, ceea ce a dus la și mai multe procese pentru defăimare.

Cu numai câteva zile înainte de anunțul despărțirii de „Animale fantastice 3”, actorul tocmai pierduse procesul împotriva taboidului The Sun. Ceea ce a întărit decizia producătorilor de a renunța la colaborarea cu el, chiar dacă actorul filmase deja o scenă.

În schimb, conform The Hollywood Reporter, studiourile i-au plătit întregul salariu, în ciuda faptului că nu va mai juca, pentru că în contractul său exista stipularea că va fi remunerat chiar dacă filmul se va face sau nu se va face și chiar dacă actorul va fi înlocuit.

Salvatorul Mads Mikkelsen

Câteva zile mai târziu, și după ce au circulat tot felul de zvonuri pe net, a fost anunțat Mads Mikkelsen în locul lui Johnny Depp, în rolul Gellert Grindelwald. Actorul danez, care nu e deloc la primul său rol negativ, nu s-a gândit niciun moment să-l imite pe Johnny Depp: „Nimeni nu este interesat să imite ceva ce a fost deja făcut. Asta ar fi o sinucidere a creativității, chiar dacă a fost făcut atât de bine înainte și cu atât de mult talent”, a mărturisit Mikkelsen în Collider. Cum i-a ieșit rolul, puteți vedea mai jos în primul trailer al noului film.

Trailer oficial „Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te