Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

Un „tsunami” de filme de animație peste București. 7 recomandări din programul festivalului Animest 2022

de Doinel Tronaru,

Unul dintre cele mai prestigioase și cu tradiție festivaluri de film din România demarează vineri, 7 octombrie, și ține timp de 10 zile, până duminică, 16 octombrie: Animest, ajuns la ediția a 17-a. Este dedicat filmului de animație, atât pentru cei mai mici, cât și pentru cei mari, și, pentru a te ghida în noianul filmelor unul mai interesant ca altul, am apelat la directorul festivalului, Mihai Mitrică. Acesta a oferit 7 recomandări în exclusivitate pentru cititorii “TV Mania”.

Filmul de animație, de toate tipurile existente (desene animate 2D, animație pe computer, eventual 3D, animație cu obiecte sau experimentală etc.) a luat o amploare deosebită de la un moment dat, pe la început de mileniu, astfel încât era normal ca să aibă un festival de film special dedicat lui.

Animest 2022, un festival ajuns la “vârsta adolescenței”: 17 ani

Faptul s-a întâmplat pe la mijlocul primului deceniu al secolului (anii 2000), când la București avea loc prima ediție a unui festival de film care-și spunea Animest. Acea primă ediție era una mai modestă, limitată ca dimensiuni, și făcută cu puținele mijloace existente la acea vreme.

Imediat, însă, festivalul a început să “crească”, și încă foarte frumos, și a ajuns în câțiva ani cât alții în decenii bune de funcționare. În prezent, Animest-ul este unul dintre cele mai masive, complexe și, foarte important, îndrăgite festivaluri de film, bucurându-se de o afluență deosebită de spectatori. Manifestarea împarte cu festivalul Les Films de Cannes, desfășurat cam în aceeași vreme, titlul de eveniment cinematografic al toamnei bucureștene.

Așadar, cea de-a 17-a ediție a festivalului de film de animație Animest se va desfășura la București în perioada 7-16 octombrie. Mai sunt câteva zile până la debutul actualei ediții, care va prezenta nu mai puțin de peste 340 de filme de animație pe marile ecrane din Capitală.

O sumedenie de locații vor prilejui difuzarea, de cele mai multe ori în premieră în România, a tuturor acestor filme. “Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, și nici numărul locațiilor Animest mai mare: Cinemateca Eforie (str. Eforie, nr. 2), CINETic (str. Tudor Arghezi, nr. 3B), Refugiu Urban (Studio Animest, str. Ion Brezoianu), ArtHub (str. General Constantin Budișteanu, nr. 10), Cinema Elvire Popesco (bd. Dacia, nr. 77) și Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta, nr. 38).

Masterclass cu un maestru japonez

Conform organizatorilor, “în 2022, evenimentul revine la formula care l-a consacrat, cu un program intensiv din care nu vor lipsi proiecțiile și evenimentele speciale, petrecerile și masterclass-urile susținute de profesioniștii din industrie invitați speciali la București”. 

Astfel, “cunoscut pentru stilul său neconvențional, care împinge cu lejeritate barierele genului și care i-a adus renumele internațional, transformându-l într-unul dintre cei mai apreciați creatori din lume, artistul japonez Masaaki Yuasa intră în dialog cu publicul duminică, 9 octombrie, de la ora 14.00, într-un masterclass susținut la Institutul Cervantes”. 

Accesul este gratuit, în baza unei rezervări efectuate prin completarea unui fomular.

Animest 2022 în toată țara

Totodată, “ediția din acest an nu îi va uita nici pe iubitorii filmelor de animație din restul țării, care în ultimii doi ani au urmărit în număr mare filmele difuzate online, pe platforma de streaming a festivalului. Anul acesta, Animest le va oferi ocazia să vadă online toate filmele din secțiunile competiționale”. Iată o știre și o surpriză de proporții!

“După succesul înregistrat în ultimii doi ani de platforma de streaming Animest, festivalul continuă demersul început în contextul restricțiilor și revine și la această ediție cu un program dedicat spectatorilor care nu vor putea fi prezenți la București în perioada evenimentului. 

Aceștia vor putea urmări din toată țara filmele din secțiunile competiționale, care vor fi active pe platformă de la data și ora anunțate în programul din cinema și până la finalul ediției”, afirmă organizatorii. Biletele pot fi achiziționate direct de pe online.animest.ro. 

Program complet Animest 2022

Programul complet al ediției este disponibil pe animest.ro. Biletele pentru toate proiecțiile și evenimentele speciale au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe eventbook.ro

Pentru a viziona online filmele din secțiunile competiționale, de oriunde din România, spectatorii pot achiziționa bilete direct de pe platforma de streaming a festivalului: https://online.animest.ro/. Filmele vor fi disponibile online începând cu data și ora anunțate în programul de cinema și vor rămâne pe platformă până la finalul ediției.

7 recomandări din program

E greu să te descurci într-un astfel de ”hățiș“, de noian de filme prezentate timp de 10 zile în atâtea locații bucureștene, astfel încât, ca de obicei, ne-am adresat unui specialist, care să îi ghideze pe cititorii “TV Mania”.

Este vorba despre cineastul Mihai Mitrică, directorul “tradițional” al festivalului Animest, în același timp selecționer și curator al selecției acestei ediții din 2022, care a avut amabilitatea să ofere o listă de 7 recomandări din program, în exclusivitate pentru cititorii site-ului revistei “TV Mania”.

“1. Masaaki Yuasa, unul dintre cei mai cunoscuți și mai nonconformiști regizori și animatori japonezi, este invitatul special al ediției, așa că i-am dedicat și o retrospectivă, în cadrul căreia vom proiecta cinci dintre lungmetrajele lui de referință. Le recomand pe toate, dar sub nicio formă nu ar trebui ratat Inu-Oh, cel mai recent dintre ele – o poveste din Japonia secolului al XIV-lea, despre prietenia dintre Inu-Oh, un dansator născut cu caracteristici fizice unice, și Tomona, un muzician orb. Prin arta lor, cei doi reușesc să cucerească lumea, în ciuda tuturor diferențelor din cauza cărora au fost respinși de societate. Filmul s-a văzut în 2021 în premieră la Veneția, unde s-a bucurat de un real succes. 

2. În Unicorn Wars, armata ursuleților de pluș duce un război crâncen cu unicornii. Câmpul lor de luptă e pădurea fermecată, un teritoriu ocupat de unicorni – motiv de îndoctrinare pentru tinerii soldați urși. Fabula animată anti-război recent lansată în competiția de la Annecy vorbește într-o multitudine de culori despre situația lumii actuale. 

3. Un film pentru toată familia, Icarus e debutul senzațional al regizorului Carlo Vogele, cunoscut pentru implicarea sa în dezvoltarea unora dintre cele mai populare personaje Pixar. Filmul revizitează legenda Minotaurului.

4. Un must see absolut este și Flee, un documentar animat care a obținut trei nominalizări la Oscaruri, două Premii BAFTA, Cristalul Annecy, Marele Premiu al Juriului de la Sundance. E o poveste foarte personală, cu implicații politice și sociale, unde regizorul a ales animația pentru a proteja identitatea protagonistului. 

5. Unul dintre motivele pentru care a apărut Animest acum 17 ani a fost și dorința de a promova și de a dezvolta industria locală de animație, așa că vă invit să nu ocoliți proiecțiile din Competiția românească. Veți fi surprinși de modul în care a evoluat animația autohtonă.

6. Totodată, pentru că Animest e singurul festival din România care califică filme pe lista de candidați eligibili la Oscar, vă invit să savurați competiția internațională de scurtmetraj, unde am adunat cele mai bune filme ale anului și din care juriul va desemna câștigătorul Trofeului Animest. Veți descoperi aici o diversitate de stiluri și tehnici de animație, poate cea mai mare din istoria festivalului. 

7. Iubirea este tema ediției din acest an, așa că o vom onora cu o selecție specială de filme în care ea reprezintă tema centrală. Selecția am realizat-o alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot. E greu să aleg un singur film din programul Animate The Love, dar dacă e necesar să numesc unul, recomand My Dog Tulip (regia: Paul Fierlinger, Sandra Fierlinger) – despre o altfel de iubire. Una față de prietenul patruped.”

Un “icon” al istoriei animației: Lotte Reiniger

Ne facem datoria să mai semnalăm încă un eveniment din programul actualei ediții, 2022, a festivalului Animest, unul cu o încărcătură istorică și artistică cu totul specială: un cine-concert, “Animated Fairy Tales by Lotte Reiniger”, în premieră absolută.

“La cea de-a 17-a ediție, Animest revizitează animațiile originale ale faimoasei Lotte Reiniger (1899-1981), inventatoarea animației de siluete, într-un cine-concert creat special pentru acest eveniment, pe muzica originală semnată de Balkan Taksim. Animated Fairy Tales by Lotte Reiniger propune o colecție de basme clasice, scrise de Frații Grimm, Wilhelm Hauff și Hans Christian Andersen. 

Acestea sunt reinterpretate într-un stil unic, în alb și negru, totul cu acompaniament muzical live, creat și interpretat de Balkan Taksim, formația cunoscută pentru combinațiile de ritmuri și aranjamente electronice, sunete din Carpați și melodii de inspirație balcanică și anatoliană.”

Iubitorii de muzică și film sunt invitați să descopere cine-concert-ul sâmbătă seară, pe 15 octombrie, de la ora 21.00, la Cinemateca Eforie.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te