Homepage  / Vedete româneşti

Anisia Gafton, cu reptile de la XXL la XS. „ Am avut pe mine toate mărimile de șerpi”. EXCLUSIV

Anisia Gafton, cu reptile de la XXL la XS. „ Am avut pe mine toate mărimile de șerpi”. EXCLUSIV
9

de Cătălina Matei,

Cel de-al doilea sezon al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” de la Pro TV a fost câștigat de Anisia Gafton după aproape trei luni de supraviețuire în junglă, timp în care a experimentat de toate: șerpi, tarantule, orez gol și chiar și un uragan.

Anisia Gafton a ajuns în finala show-ului de la Pro TV alături de doi bărbați puternici: Sali și Giani Kiriță. Însă sintagma „sexul slab” nu s-a aplicat în cazul ei. Pentur că nici șerpii, nici tarantulele ori Uraganul Fiona nu i-au stat în cale celei care a fost desemnată „Regina junglei” în cel de-al doilea sezon al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” de la Pro TV. Care au fost cele mai groaznice momente din Republica Dominicană? Și de cine s-a apropiat cel mai mult în timpul concursului? Aflăm chiar de la cea care a fost desemnată „Regina junglei”!

De la „Ferma Vedetelor” la „Sunt celebru…”. Ce te-a atras la genul acesta de producții? Condițiile „de lucru” sunt extreme…

M-a atras faptul că e o experiență în care îmi Încerc limitele, mă cunosc mai bine, iar mie ideea de junglă mi-a plăcut de la început. De asemenea, să îmi demonstrez mie câtă putere am ca forță mentală.

Care au fost cele mai groaznice momente pentru tine în jungla din Republica Dominicană?

Cel mai groaznic lucru a fost prima probă, în care trebuia să deșurubez niște steluțe dintr-o cutie plină de tarantule și șobolani, iar treptat pe mine se puneau niste șerpișori, șerpi și serpălăi în funcție de mărime. Pot spune că am avut pe mine toate mărimile de șerpi. De la puișori șerpișori XS la XXL Boa șerpălai. De asemenea, zilele în care nu aveam nimic de făcut, în care timpul trecea greu… numărai firele de iarbă cu penseta.

Ai prins și uraganul Fiona în timpul filmărilor. Cât de tare te-ai speriat?

Mi s-a părut spectaculos să prind un fenomen al naturii atât de rar, dar în același timp mi-a fost chiar frică să nu ne ia acoperișul. Fiona a venit val vârtej și era imprevizibilă, nu știam în ce direcție o să meargă.

Pot să zic că de asta i s-a dat uraganului nume de femeie: Fiona. Că exact ca femeia în căsătorie, vine val vârtej, te impresionează, e imprevizibilă și dacă se enervează la sfârșit îți ia casa. Glumesc. Cu toate astea mi-a fost frică pentru că viața mea a fost în pericol. Asta a fost cea mai mare provocare pe care am trăit-o vreodată. Îmi era frică să nu mă zboare pe sus. Și a fost pentru prima dată când eram invidioasă pe bărbați că sunt mai mari ca mine.

Dacă ai putea da timpul înapoi ce ai face diferit în acest show?

Nu cred că aș schimba ceva. Aș fi la fel… naturală și autentică. Dacă aș fi avut o supraputere să schimb ceva, aș schimba vremea. Dar eu nu sunt Busu! (râde)

Dintre concurenți, de cine te-ai apropiat cel mai tare?

Toți mi-au fost dragi pentru că am fost colegi de suferință. M-am simțit mai apropiată de: Ruxi, Alex Bogdan, AMI, Lidia, Cornel Palade, cu care țin legătura și acum.

Și cu cine nu vei mai schimba o vorbă de acum înainte?

Ținând cont că sunt o vorbăreață și o extrovertă, sociabilă, sigur nu există cineva pe lista neagră. Una din valorile mele de viață este că oricine merita un „Bună ziua!”.

Faptul că te ocupi cu umorul a fost un avantaj pentru tine în acest show? Sau, din contră, te-a și încurcat?

Cred că ăsta a fost un avantaj. Faptul că detensionam atmosfera prin glume cred că a ajutat lumea să treacă mai ușor peste momentele grele. În general, eu iubesc oamenii, văd partea bună din ei și vreau să îi fac fericiți… de asta sunt actor de comedie, pentru că îmi place să îi văd bucuroși. Umorul a fost cadoul meu pentru junglă. M-a ajutat și pe mine și pe alții.

Până la urmă, experiența în junglă s-a dovedit a fi și o cură de slăbire, extremă ce-i drept! Cu ce preparate te-ai răsfățat când ai ieșit din junglă?

M-am alintat cu mâncărurile mele preferate: chipsuri, pizza și sex. Și am încercat ce mi-a lipsit cel mai mult în junglă: crispy cu cartofi prăjiți. Efectiv mi-am făcut perfuzie cu crispy cu cartofi prăjiți, pizza, shaorma dublă cu de toate. Ce să mai? Tot ce e sănătos.

La un moment da, pentru că în junglă mâncam numai orez simplu, chior, doar cu apă, acasă mi-am făcut orez cu unt și cu sare, și mi s-a părut cea mai bună mâncare din lume. Am mâncat tot ”oloiul” ăla.

Care au fost cele mai surprinzătoare reacții pe care le-ai primit când te-ai întors acasă? De la prieteni, părinți, iubit, foștii colegi…

Mama a zis că parcă nu m-a născut ea, parca nu sunt a ei… la cât de curajoasă am fost și cât de mult am rezistat. Serghei credea despre mine că o să fiu imediat acasă, efectiv mă aștepta cu mâncarea fierbinte pe masă, ca s-o apuc să o mănânc caldă. Dar când a văzut că zilele trec iar eu nu mai veneam, și după, că am rezistat eroic cu șerpi, tarantule și hidrocarambombe de primăvară, iar la final am rămas singura femeie în concurs, mi-a zis că s-a terminat alintătură. Că sunt mult mai puternică decât mă credea. Iar de acum încolo nu mai am dreptul să mă sperii de un păianjen sau gândac, că efectiv nu mă crede. Pana la urmă, cine se sperie de ce a mâncat?!

În ce moment al concursului ți-ai dat seama că ai șanse să ajungi în finală?

Cand eram printre 5 bărbați, iar ei îmi ziceau că sunt Regina Junglei, că sunt singura fată. (râde)

Atuul meu e că am par… și poate când ploua seara aveam totuși un acoperiș deasupra capului. Și pentru că eu sunt mică de statură aflam ultima când ploua, deci stăteam mai puțin în furtună. Glumesc!

De asemenea, cred că și pentru că sunt curajoasă și nu am frici… decât de lux, v-am mai spus.

O Regină a Junglei trebuie să-și treacă tribul prin orice, prin foc și pară, apă, spații închise, spații deschise. Așa am făcut și eu, am trecut prin orice.

Și cred că faptul că sunt femeie este un plus, pentru că dacă din punct de vedere fizic am fost în dezavantaj fiind jumătate cât sunt ei, și neavând mușchii lor, uite că am demonstrat și așa că am suficientă forță și putere să trec prin toate. Și toate astea pentru că m-am ajutat de forța mentală.

Ce înseamnă pentru tine titlul de „Regina junglei”?

Înseamnă mai mult pentru că știu cât efort am depus, cât m-am luptat cu nevoile corpului și a minții mele ca să rezist între 2 bărbați și să aspir la titlul de „Regina junglei”.  Este de asemenea o recunoașterea a eforturilor mele mentale și fizice într-o competiție atât de acerbă și mai înseamnă că dacă vrei și crezi ajungi să poți. Nu am crezut că o să pot să ajung Regina Junglei, asta tinând cont că nu era nicio fată în finală.  Aș vrea să inspir femeile care au un vis și o dorință, că orice este posibil…

anisia-gafton-sunt-celebru-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton