În vara asta se râde… la fix! Nu vorbim de ore excte, ci de noua emisiune „Săriți de pe fix” care va fi difuzată la Pro TV în curând, unde Anisia Gafton alături de alți 9 comedianți au parte de provocări inedite și, evident, amuzante. Deși filmările s-au încheiat deja, cea care a câștigat anul trecut cel de-al doilea sezon al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” nu intră în vacanță. Deocamdată!
Anisia Gafton a cucerit publicul telespectator din România în 2016, când a câștigat premiul de originalitate la „Românii au talent”. A urmat participarea la „Ferma”, tot la Pro TV, iar apoi a avut parte de două producții la Antena 1: „Xtra Night Show” și „Te cunosc de undeva!”.
După ce a fost desemnată anul trecut „Regina junglei” la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” de la Pro TV, Anisia Gafton a avut parte, din nou, de provocări spectaculoase. Poate nu la fel de periculoase, dar pline de umor, căci în show-ul „Săriți de pe fix”, care va începe în curând la Pro TV, comedianta s-a distrat grozav alături de Anca Dinicu, Emily Burghelea, Alex Bogdan, Cătălin Neamțu, Drăcea, Lucian Ghimiși, Mihai Rait și Paul Ipate. Și, bineînțeles, și alături de Cabral!
Până va pleca în vacanță, în Grecia, Anisia Gafton are programate mai multe spectacole de stand-up comedy, filmează și pentru scheciurile sale online, iar în puținul timp liber care îi mai rămâne… învață.
Mai multe detalii, aflăm chiar de la Anisia!
Având în vedere „antecedentele” tale în comedie, e firească prezența ta la „Săriți de pe fix”. Dincolo de simțul umorului dezvoltat, ce alte calități crezi că au contat pentru acest proiect?
Cred că la un proiect ca ”Săriți de pe fix” contează foarte mult spontaneitatea, originalitatea și să te simți bine. Să fii cât mai tu!
Cum decurg filmările?
Filmările pentru acest sezon s-au încheiat. Am filmat mult, ca pentru orice proiect mare, însă niciodată nu știi cum trece timpul având în vedere că ai o mulțime de colegi atât de faini și mișto. Am râs non-stop, cred că nu am mai râd niciodată o perioadă așa lungă de timp.
Și care au fost cele mai neașteptate situații în care ai filmat? Și ți se par mai greu de realizat față de „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”? Sau, din contră, mai ușoare?
Tot ce am filmat nu a fost nicidecum ca la Sunt celebru, scoate-mă de aici. Acolo au fost alte provocări, acolo trebuia să supraviețuiești și mă agățam de orice ca să râd, ca să trec mai ușor peste orice greutate. Aici, în schimb, totul e mai light. Sunt provocări, dar nu atât de mari ca la Sunt celebru. Spre exemplu, ceva mai neașteptat pentru mine a fost jocul de mimă în aer, unde trebuia să te sincronizezi cu partenerul, în aer, și să mimați corect către colegi, și în același timp să faci abstracție de faptul că ești în aer.
Dintre toți cei prezenți în acest proiect, cine crezi că este cel mai… sărit de pe fix?
Toți sunt săriți de pe fix. Fiecare are farmecul lui și fiecare viner cu propriul talent și propria culoare. Sunt foarte norocoasă să fac echipă cu ei, toți sunt extraordinari și mega talentați.
În ce alte proiecte mai ești implicată în acest moment?
Fac stand-up foarte mult, iar în online am proiectul meu de scheciuri. Iar astea îmi cam ocupă tot timpul!
Dar în vacanță? Ai fost deja? Urmează?
Urmează să merg în Grecia, abia aștept, mai ales că a fost o perioadă destul de încărcată pentru mine. E ca o recompensă că am fost fată bună și muncitoare.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Când nu ai filmări ori spectacole…
Pentru că am și proiectul meu pe online, nu prea am zi în care să nu am și filmare. Dacă e o zi liberă, învăț pentru școala de șoferi… cam de doi ani încerc să termin legislația de învățat. Până atunci, ziua mea liberă e liber la învățat.
Și care au fost cele mai memorabile reacții pe care le-ai primit din partea celor care te-au recunoscut pe stradă, la magazin…
La un spectacol, în Londra, în public, a venit o doamnă în vârstă cu nepoata. La sfârșitul spectacolului, a venit la mine cu niște trandafiri și mi-a transmis că mă știe din 2017, de atunci mă urmărește. Doar că atunci mă vedea, acum doar mă aude pentru că și-a pierdut între timp vederea, și mi-a zis că … o țin în viață. A fost un moment destul de emoționant pentru mine, să știu că ajut oamenii în felul acesta.
La un moment dat, povesteai că îți dorești o nuntă spotană, relaxantă (n.r. Ansia Gafton formeaz[ un cuplu cu Florin Serghei) … Te vei lăsa furată?
Sigur că da! Doar să mă aducă și înapoi.
Ce crezi că îți lipsește în acest moment?
Acum cred că nu-mi lipsește nimic. Îmi doresc să am putere să duc până la capăt toate lucrurile. Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă și pentru asta vă mulțumesc tuturor celor care mă urmăriți. Love you all!
Hai, fie! Un penthouse în Los Angeles și un Lamborghini… nu cer mult. Un mini vis de Țiriac!