Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Anne Hathaway fuge de măritiș?

de Redactia Tvmania

Anne Hathaway ar avea, spun surse citate de National Enquirer, emoții înainte de nunta ei cu Adam Shulman, cel care a cerut-o de soție în luna noiembrie a anului trecut. Prietenii ei se tem chiar că evenimentul ar putea fi anulat.

Deși nunta ar fi trebuit să aibă loc în octombrie, actrița din „Mizerabilii” a fost văzută fără inelul de logodnă dăruit de Shulman. Mai mult, Anne a început să le spună apropiaților ei că este mult prea ocupată pentru a se putea gândi, cu atât mai puțin, a plănui nunta.

„Adam a fost foarte răbdător cu ea, dar se teme că ar putea-o pierde”, a declarat o sursă pentru publicația amintită.

Actrița de 29 de ani își imaginează cu totul și cu totul alt stil de nuntă decât cel dorit de viitorul ei soț, scrie radaronline.com. De aceea, cei doi au început să se certe, spun surse citate de revista Star, până și din cauza numărului de invitați pe care ar trebui să îi aibă la nuntă.

„Ea și Adam se ceartă referitor la mărimea nunții. Anne vrea să fie ceva mic și intim, în timp ce familia lui Adam are o listă de invitați care se ridică undeva la 200 de persoane”, a spus o sursă.

Prietenii cred că aceste certuri ar putea să îi despartă pe Anne și pe Adam, întrucât „Anne e obișnuită să obțină tot ce își dorește, așa că nu i-a fost ușor să accepte condițiile puse de familia lui Adam. A cauzat multă tensiune în relația lor. Ea nu a ales nici data nunții încă”, a completat sursa.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te