Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Antena 1 a anunțat un nou jurat al emisiunii „Next Star”: „Vreau să devin prietena concurenților”

de Redactia Tvmania

Lidia Buble va face parte din juriul celui de-al nouălea sezon al talent show-ului „Next Star”, care se va difuza, în curând, la Antena 1.

 

Propunerea pe care am primit-o, de a face parte din juriul “Next Star”, a fost bucuria sfârșitului de primavară. Sper să fac față emoțiilor din cadrul concursului, pentru că nu a existat vreo ediție Next Star” la care eu să nu vărs măcar o lacrimă. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu vreau succes nemăsurat, bani cu nemiluita sau palate, ci îmi doresc, deși știu că nu se poate, să rămân copil mult timp de acum încolo. Sper ca fiecare spectator să regăsească, în momentele Next Star”, bucățele din copilăria peste care a trecut, poate, prea repede”, spune aceasta.

Lidia Buble și-a propus să fie mai mult decât un jurat, anul acesta, la “Next Star”. “Nu voi fi doar un jurat, ci vreau să devin prietena concurenților de pe scenă”. Interpreta mai spune că și-ar fi dorit să fi avut șansa să participe, în copilărie, la un asemenea show: “Mi-aș fi dorit să fi avut și eu, când eram de vârsta acestor copii, șansa unui astfel de concurs, deși eu nu l-am privit niciodată ca pe un concurs, ci ca pe un spectacol al poveștilor de calitate și al bunului gust”.

Cel de-al nouălea sezon al show-ului fenomen „Next Star”, prezentat de Dan Negru, va aduce, în curând, la Antena 1, cei mai talentați copii din cele mai diverse domenii, printre care muzica, dansul, sportul, teatrul. Cine sunt ceilalți jurați care în acest sezon vor încerca să găsească cel de-la nouălea “Next Star”, telespectatorii Antenei 1 vor afla în zilele următoare.  

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te